Vedetele sînt în ochii lumii în primul rînd datorită talentului. Dar mai au şi unele pasiuni personale care le disting din mulţime. Iată cîteva dintre acestea, precum şi cîteva fraze aforistice paradoxale rostite de idolii din show-business.
Madonna confecţiona crucifixuri: “”Sînt aşa de frumoase, cu acel bărbat nud de pe cruce”, explica ea (ne)sesizînd blasfemia.
David Lynch i-a cerut unei femei, operată de cancer al organelor genitale, uterul extirpat al acesteia, pentru a-l diseca şi studia.
Kylie Minogue îşi spală dinţii de şase ori pe zi, deoarece este obsedată de igiena dentară.
Lui Kate Moss i se pare tot timpul că e iarnă şi are obsesia supelor fierbinţi.
Demi Moore confecţiona păpuşi, preferatul ei fiind un ursuleţ de pluş, cu care încă se mai joacă în momentele de maximă intimitate.
Jane Seymour: “Am oroare de singurătate. Atunci cînd sînt singură, mă simt deprimată şi stresată. Pot fi eu însămi doar dacă simt afecţiune din partea unui bărbat”.
Jack Nicholson: “Cine a afirmat că televiziunea a distrus arta conversaţiei nu are, probabil, copii şi nici n-a plătit vreodată o notă grasă de telefon!”
Bruce Springsteen: “E nevoie de mult curaj ca să pretinzi că eşti laş!”.
Robert Redford: “Frica de schimbare face o persoană să fie mulţumită în mizeria ei, sigură pe mediocritatea sa şi paralizată de prejudecăţi!”.