Am participat la mai multe conferinţe de presă organizate de Sergiu Mocanu. Felul său de a prezenta lucrurile – în alb sau în negru – nu-i fac cinste.

Atunci cînd i se pun întrebări directe, dl Mocanu se eschivează de la răspunsuri directe. Este întrebat dacă s-au făcut presiuni asupra dnei Galina Proidisvet, iar el răspunde că ea a fost arestată, mai înainte, la Moscova.

Atunci cînd este întrebat dacă Viorel |opa a făcut tranzacţii ilegale pe vremea cînd era director la “Banca de Economii”, răspunsul este evaziv: că dlui |opa i se organizează provocaţii de către CCCEC.

Noi dispunem de un document pe care îl punem la dispoziţia dlui Mocanu. Aşteptăm să-l comenteze. Fără a recurge la sofisme.

Uz de fals organizat de către Viorel |opa. “Eu, Sergiu Manic, confirm prin acest comunicat de presă, că din anul 2006, Viorel |opa a profitat de faptul că sînt plecat cu trai permanent în SUA şi a dirijat falsificarea semnăturii mele în circa 40 de tranzacţii financiare executate prin intermediul companiei off-shore “Atrium”.

Vreau să declar că de circa patru ani de zile nu mai am nimic comun cu această companie off-shore utilizată de către Viorel |opa în afacerile sale. Vreau să vă asigur că aceste tranzacţii au fost efectuate cu uz de fals de nume şi, în opinia mea, reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.

|in să menţionez că din anul 2003 i-am solicitat lui Viorel |opa retragerea mea din funcţia de director al acestei întreprinderi. După aceasta, în anul 2006, Viorel |opa m-a asigurat că am fost retras din funcţia de director al companiei “Atrium”, confirmîndu-mi că numele meu nu mai figurează în actele acestei companii. Ulterior am constatat însă că semnătura mea a continuat să fie falsificată şi utilizată într-un număr foarte mare de tranzacţii ale companiei “Atrium”, dirijată de-facto de către Viorel |opa.

Pe faptele expuse mai sus, încă din luna februarie 2010, derulează urmărirea penală.

Vreau să informez că am decis să-l acţionez pe Viorel |opa în instanţa de judecată, prezentînd o serie de probe, care confirmă cele afirmate de mine şi voi solicita despăgubire morală şi materială pentru prejudiciile ce mi-au fost cauzate prin aceste acţiuni”.

Din cîte se vede, acest Grup de luptă cu “mafia” îşi are şi el mafioţii săi. Prin urmare, dl Mocanu trebuie să-i deconspire pe propriii săi mafioţi şi abia după asta să le poarte altora de grijă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *