Adiacentele și aferentele

Publicat pe Publicat în Editorial & Opinii

Ce mai face lumea, pe la noi şi pe aiurea? Păi, aidoma codrului-codruţului din capodopera geniului, ea face ce face demult – luptă pentru un viitor mai bun, pentru un destin mai fericit, pentru o viaţă mai acătării, pentru salarii decente şi alte gustoşenii materiale şi morale adiacente şi aferente. Şi cu vreun sfert şi ceva de veac mai înainte milita pentru aceleaşi chestii plăcute şi ademenitoare, care se părea că sînt fireşti în lumea bună de dincolo de cortina de fier. Ba chiar pe atunci se părea că i-am pus capăt şi cruce trecutului neguros, şi viitorul bucşit de seninătate pogorîse peste noi ca un fel de duh sfînt sui generis. Ce-am făcut noi, tinerii şi romanticii aspiranţi la zodii benefice, atunci cînd perspectivele frumoase se deschiseseră vraişte în faţa noastră? Ne-am apucat de treabă, de înfăptuirea unei sumedenii de munci mărunte şi prozaice fără de care scopurile la care rîvneam rămîn inaccesibile? Ne-am pus pe învăţat regulile unui trai cît de cît corect în comun şi în particular? Da de unde! Unii s-au pricopsit peste noapte cu capital iniţial din vînzarea pe doi bani a ce mai rămăsese prin depozitele moştenite de la trecutul neguros socialist şi totalitar, iar alţii s-au angajat să le cînte în strună fiind plătiţi cam cu ţîrîita din respectivul capital iniţial. Iar pentru a acoperi cu nişte osînză financiară respectivul capital iniţiat cîştigat la loteria aventurii şi pentru îngroşarea ţîrîitelor cu care erau remuneraţi servitorii materiali şi spirituali ai cîştigătorilor, au cam fost supuse redactării, corectării şi retuşării idealurile gravate pe stindardele luptei pentru mai bine. Democraţia a devenit destul de specifică şi s-a redus la alegerea răului mai mic dintre cîteva rele destul de mărişoare, iar statul de drept a devenit chiar mai strîmb decît cel din epoca totalitară, blamată tot mai vîrtos pe măsură ce ne îndepărtăm în timp de ea şi în care exclamaţia: „Trăiască judecata sovietică, cea mai echitabilă judecată din lume!” nu avea un alt efect decît hohotele de rîs, dat fiind că era un citat dintr-o celebră comedie. Ei bine, judecata postsovietică s-a dovedit a fi şi mai echitabilă în sensul amestecării rîsului cu multele consecinţe lamentabile ale exercitării ei.
Din cînd în cînd, se creează (sau o creează cineva) impresia că se schimbă conceptul şi paradigma. Şi începem din nou (nu chiar toţi, întrucît unii mai prind, între timp, la minte) să luptăm pentru un viitor mai bun şi toate celelalte adiacente. Unii militanţi mai proaspeţi contra celor care au luptat pentru viitorul mai bun devenit prezentul de acum, nici mai bun, deşi nici cu mult mai rău decît celelalte viitoruri devenite prezenturi. Situaţia asta ciclică precum roata morii se-nvîrteşte ţac-ţac-ţac nu e nici de acuzat, nici de plîns, nici de rîs. Pentru că toate procesele se culcă armonios pe o schemă cît se poate de logică. De la Moliere încoace, în cazurile de acest gen, se zice: tu l’as voulu, Georges Dandin. Adică, nu ţi-a plăcut ce-ai avut, te-ai ales cu ceea ce ai. Şi oricîte revoluţii, fie paşnice, fie mai bătăioase, s-ar produce şi la noi, şi în tot felul de Venezuele şi Catalonii, bilanţul e constant: unii fac parale, alţii le fac sluj la modul fizic sau spiritual. Pentru că pretutindeni lumea se aşteaptă ca viaţa lor personală să se schimbe în mai bine în urma unor transformări de anvergură dacă nu globală, cel puţin naţională.
Ceea ce se întîmplă doar uneori şi li se întîmplă doar unora care acţionează, în loc să viseze şi să reflecteze.