Situație de pat pe Marea tablă de șah

Publicat pe Publicat în Societate

Moto: În condițiile în care resursele devin tot mai deficitare în plan mondial, dreptul internațional e ignorat, nu se mai ține sama de el, deoarece nu le permite centrelor de putere să-și satisfacă necesitățile în condiții în care acestea își impun dictatul. (facebook.com)

1. Totul e limpede și clar. Și dacă-i așa, la ce bun tot felul de interpretări inu­tile? Să fie vorba de o stratagemă special elaborată, de un tertip de inducere în eroare a opiniei publice? Mai curînd e o manevră, o manevră cu un subiect preluat din basmele noastre populare. În basme, eroul e pus la grele încercări: e luat ostatic, i se pun condiții și i se dau porunci. S-ar crede că, după ce va îndeplini poruncile, își va recăpăta libertatea și se va însura cu fata Împăratului Roșu. Pe boala! Căci condițiile nu-s puse pentru ameliorarea unor situații sau atingerea unor standarde de performanță (occidentale, să zicem) pentru a fi primit în UE, de exemplu. Ele-s, de fapt, niște vicleșuguri abil dosite în ambalajul bunelor intenții, care au ca scop final moartea eroului. Poveștile, știm, au un final optimist. Totuși, calvarul eroului se termină numai după ce acționează ca Alexandru Macedon: ca să scapi de Nodul gordian, acesta trebuie tăiat. Se pare că Putin a tăiat Nodul gordian în Germania, la Munchen, pe10 februarie 2007.
2. Povestea e mai veche… Încă de pe vremea cînd la noi se afla la domnie Alexandru Lăpușneanu: încă de pe atunci se făcea tot posibilul ca să se împiedice ieșirea la mare a moscoviţilor; europenilor li se interzicea să aibă relaţii comerciale cu Moscova, sperîndu-se că astfel rușii vor fi izolați de marile centre europene de cultură și vor continua să trăiască în izolare și în întuneric. Pretext pentru aceste sancţiuni: despotismul ţarului Ivan al IV-lea… Domnilor ţărani, au nu vă pare dumneavoastră că și azi se recurge la aceleași procedee ca acum patru secole și jumătate?
3. ”Povestea e mai veche… – scriam noi la început de an 2015. – Ea ar putea să-și aibă începutul în nişte calcule efectuate imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, în 1945, un grup de economiști a ajuns la concluzia că resursele energetice de pe glob sînt pe cale de a se epuiza și că, peste o habă de vreme, cineva ar putea iarăşi porni în căutarea unui loc sub soare…” Întru susținerea acestei idei, publicația austriacă ”NEOPresse” scria că ”unul din scopurile (campaniei antirusești) este detronarea lui Putin, ca impediment principal în calea elitelor mondiale de a ajunge la mult rîvnitele bogății subpămîntene din Siberia. În numele atingerii acestui scop, Occidentul va continua metodic să scadă prețul la petrol”. La ora cînd era publicat studiul analiștilor austrieci (ianuarie 2015), prețul barilului de petrol era de $44,3. În februarie, experții credeau că prețul la petrol va scădea pînă la $25 barilul. Acum, cînd apare acest articol, prețul unul baril e de $55. Se vede clar că Economia cîştigă războiul în fața Politicii.
4. Vreo patru gospodari din satul meu de baștină s-au înțeles să meargă la moară la Balatina, unde se făcea făină chicluită, bună de copt pîine. Au urcat sacii în coșul mașinii și au dat în cai, cum s-ar zice. Însă dincolo de Stîncile lui Șalaru mașina s-a împotmolit într-un rătăcan. Patru bărbați s-au chinuit s-o tot împingă cu umărul, dar degeaba: mașina se afunda și mai mult în irugă. Atunci unul dintre ei a zis: ”Numai Aurel ne-ar putea ajuta. Mă duc să-l rog”. S-au dus după Aurel și Aurel Briceag a venit. A venit și… mai că de unul singur a scos mașina din glod! După aceea, taică-meu mult timp s-a tot mirat: ”Cîtă putere stă în Aurel aista!”. La serbările școlare, spuneam poezii umoristice. Cînd îmi venea rîndul, ieșeam pe scenă și-l căutam cu ochii prin sală pe Aurel. Dădeam de el și recitam poezia numai pentru dînsul. Căci era receptiv la umor și mă încuraja cu rîsul său molipsitor. Cînd am crescut mai mare… Da, chiar în primii ani de existență juvenilă, m-a apucat o mare jale de lelea Liuba, o mînă de femeie subțire ca trestia și ușoară ca pana. Jale mare, căci Liuba era soția lui Aurel Briceag. Prostul de mine! Ca și cum Dumnezeu n-ar fi avut grijă de asta și nu i-ar fi dat bărbatului două coate de sprijin, iar femeii nu i-ar fi pus la piept două mere îmbourate, ca să aibă cu ce-și îmboldi partenerul…
5. Așa e și cu Rusia. E măroaie și inspiră frică cînd o privești. Unde mai pui că are și ceva sovaj-virginal în ea și ți se pare că, dacă ar veni peste tine, te-ar tofligi ca pe o patlagică. Dar nu-i chiar așa. Pentru conformitate, întrebați-o pe domnița Rusanda, fata voievodului Vasile Lupu, care crezuse că taică-său o mărită, o dă cu de-a sila după Urîciunea pămîntului, după un sălbatic: Timoșka lui Bogdan Hmelnițkiy. Însă, cu timpul, a dat de gust și s-a întîmplat așa că și după moartea soțului (lîngă Suceava, în 1653) tînăra văduvă n-a vrut să se întoarcă acasă, la taică-său, la curțile domnești de la Iași.
6. Povestea e mai veche, cu mult mai veche decît s-ar părea. E de pe la 1600 și ceva, cînd negustorul Minin și cneazul Pojarskiy au devenit eroii Timpurilor tulburi, iar țăranul Ivan Susanin a cîștigat concursul de orientare prin pădure… Deci, sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece, precum spunea Eminescu într-un sonet… Se pare că nu există un alt om în lume decît Otto Bismarck, făuritorul Germaniei moderne, care să fi fost în stare să străpungă cu privirea apele Rusiei pînă la mîluri și dincolo de ele: pînă la luturi. Vă pun la dispoziție cîteva din cugetările sale despre Rusia. Spunea Bismarck acela:
– Pe parcursul sutelor și sutelor de ani, ne-am convins că rușii nu pot fi învinși. Însă îi poţi infecta oferindu-le valori false și atunci rușii se vor lupta unii cu alții pînă se vor birui pe ei înșiși.
– Cunosc sute de metode de a scoate ursul din bîrlog, dar nici una de a-l băga înapoi.
Constatările lui Otto Bismarck sînt actuale și în zilele noastre. Alte previziuni ale cancelarului german (Nu există o tîmpenie mai mare decît un război între Germania și Rusia. Tocmai de aceea, el numaidecît va avea loc.) s-au adeverit și nu o dată: Primul și al Doilea Război Mondial.
7. Dar, precum spunea scriitorul englez Aldous Huxley: ”Cea mai mare lecție a istoriei este că nimeni nu a învăţat lecţiile”. Căci cine e Bismarck ca să ne învețe cum se face politica în epoca Internetului? Poate că a fost bun pentru epoca sa, dar astăzi, la cît de frumos ți-om ambala noi momeala, rușii n-au chip să n-o muște. Una din etapele de îmblînzire și domesticire a slavilor asiați trebuia să se încheie în decembrie 2014. Însă, ca întotdeauna: ori iarna, ori Turcinov și compania vin, ca o providență, să salveze Rusia. Ca să se împlinească încă o previziune de-a lui Bismarck: ”Nu încercați să uneltiți vreodată împotriva Rusiei, căci, la orice șiretlic de-al vostru bine gîndit, ea îți va răspunde cu o tîmpenie imprevizibilă.” Pe 22 februarie 2014, unora li s-a părut că au pus mîna pe Sevastopol (șiretlicul bine gîndit), iar pe 18 martie 2014, Putin (tîmpenia imprevizibilă) declară teritoriu rusesc nu doar Sevastopolul, ci și întreaga peninsulă Crimeea!
8. Povestea e mai veche… Și scriam noi, la început de 2015, că evenimentul Crimeea ar putea fi începutul sfîrșitului unor idei care au bulversat omenirea din 1989 încoace. Căci. 1. „Sfîrşitul istoriei?” prezis de Francis Fukuyama n-a avut loc; 2. Zbigniew Brzezinski (cel care ne îndemna, în 1989, ”să-i facem comunismului o înmormîntare decentă”), exact peste 25 de ani, el însuși ”participa la funeraliile strădaniilor sale de o viață, începute încă prin 1953”. (”S”, 2014, nr.41), iar peste 7 ani de la apariția cărții sale ”Marea tabla de sah – Supremația americană și imperativele sale geostrategice”, el pierdea partida pe Marea tablă de șah, pe care, la apariția cărții, în 1997, o credea ca și cîștigată.
Ambele teorii (a lui Fukuyama și a lui Brzezinski) trăgeau jăratic la turta Guvernului mondial și la Supremația unei singure țări în întreaga lume. Numai că pînă și cei mai deștepți oameni de pe planeta zeiței Geo nu țin cont de un detaliu, insignifiant la prima vedere: de faptul că Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, le-a mai dat cîte ceva, pentru siguranță, lucrurilor apărute din truda Măriei Sale: a fixat Pămîntul între doi poli. Căci, numai cu unul, lumea s-ar fi prăvălit în hău…
9. Lupta cu comunismul și cu Cortina de Fier a început imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Cuvîntarea lui Churchill de la Fulton (SUA) a declanșat începutul războiului rece. În 1974, SUA aprobă Amendamentul Jackson–Vanik la Legea federală a Comerțului. El prevedea interdicții la comerțul cu țările care încălcau drepturile omului și interziceau emigrarea. De fapt, amendamentul avea o țintă bine aleasă: URSS, care la acea vreme nu permitea evreilor să emigreze din Uniunea Sovetică. În primăvara anului 1985, Cortina de Fier cade, Gorbaciov ridică opustul la emigrație. Cade Cortina, dar! nu cade și Amendamentul. El e abrogat abia în 2012. Peste 11 ani de la democratizarea Rusiei, cînd mulți dintre foștii emigranți evrei se repatriau în țara lor de origine, Rusia. Însă Amendamentul celor doi senatori americani a fost substituit imediat cu o lege, Legea Magnițki, care, în multe privințe, seamănă leit cu modificarea la Legea Comerțului din 1974. Nu zic că-i bine, nici rău că e nu vreau să zic. Eu doar constat.
10. Pe glob, există două băuturi celebre. Una se numește Whisky, alta Votcă. Acum, vă propun să le amestecăm. Ce-a ieșit? A ieşit niște poșircă. Adică nimic bun. Exact asta scriam, prin octombrie anul trecut: ”Cu mintea care mi-a mai rămas, am conchis că aceste două tipuri de civilizație (civilizația occidentală și civilizația rusească) în nici un caz nu trebuie să fuzioneze, căci sînt irepetabile – fiecare în felul său – la fuzionare, s-ar transforma într-o masă amorfă, alterată, lipsită de perenele lor valori și principii.”
11. „Ce-i drept e drept, – mai adăugam noi – aceste două plăci tectonice au proprietatea de a se ciocni și atunci sar scîntei, chiar curge sînge. Însă, cu cît mai bine e păstrată linia de demarcație dintre ele, cu atît în mai mare siguranță se simte întreaga omenire. În fond, ambele civilizații sînt ramuri ale creștinismului și ar trebui să colaboreze de la distanță. Tocmai de aceea nu prea înțeleg de ce un nou „război rece” între UE, SUA și Rusia, în timp ce flamura cea verde peste lume, peste mare se lățește.” (”Pogoară-te, Fukuyama!”,”S”, 3.10.2014.)
12. De atunci încoace, lucrurile s-au mai limpezit, a fost ridicat vălul de pe alte chestiuni de pus în pască. De unde tragem concluzia: pe 10 februarie 2007, la Munchen, Apusul a înțeles că, în 1999, Rusia a făcut o alegere greșită: în fruntea țării a venit un băiat rău, Putin.
13. Să presupunem că problema ar fi Putin. Căci parcă așa se arată a fi pe acest segment de timp. La ora actuală, opiniei publice mondiale, în special celei din țările Miliardului de aur, i se sugerează că Putin e capul tuturor relelor și, dacă l-ar înghiți Peștele cel Mare – ca pe profetul biblic Iona -, s-ar potoli toate furtunile de pe glob. Să fie vorba doar de Putin, de Crimeea sau chiar de Ucraina? – Nu, căci ai impresia că se blufează, că Putin e o găselniță fericită pentru strategii Marelui Război Geopolitic Mondial, care, după căderea Cortinei de Fier, s-au aflat într-o situație delicată: motivația dispăruse (URSS), planurile geopolitice rămînînd aceleași. Gura de oxigen – pentru o nouă cruciadă geopolitică planetară – le-a oferit-o, precum am spus, cuvîntarea lui Putin la Munchen, Crimeea servindu-le prilej de jubilare. … Dar și de mare amărăciune, fiindcă a fost pierdut Sevastopolul. Un cap de pod excelent pentru viitoarele lupte geopolitice.
14. Întru susținerea ideii noastre că nu Putin, nu Crimeea sau Ucraina sînt cauzele actualei mari ciorovăieli mondiale, voi reproduce o declarație a unui șef de la Pentagon: ”SUA și NATO se pregătesc din punct de vedere militar pentru perspectiva în care disputa lor cu Rusia ar putea dura chiar și după ce Vladimir Putin nu va mai fi președinte”. Și va dura. Căci prea mare țară e Rusia asta și prea multe bogății subpămîntene are și măcar de le-ar administra rațional…
15. Corectă reacția Occidentului față de Rusia? – Mai mult decît corectă! Așa reacționează orice organism viu la înțepătura de țînțar. Dar dacă e mușcătură de șarpe? Le luăm pe rînd: pierderea Sevastopolului, Uniunea Vamală, ”ШОС”, BRICS, efectuarea tranzacțiilor în valute naționale, fondarea Băncii BRICS „din cauza pierderii încrederii față de sistemul financiar occidental cu SUA în frunte”…
16. Rău îmi pare de cele ce se întîmplă pe glob. Două centre de cultură și civilizație, care s-ar completa fericit unul pe altul, au intrat în eclipsă. Două coropîșnițe luptă între ele, iar mai într-o parte stă de-a gata ISIS-ul cu un flacon de diclofos în mînă…
17. Rușii nu-s pretențioși la mîncare. Rusia, de-un caz de ceva, poate trece la cele două feluri de bucate tradiționale: картошка в мундире și квашеная капуста (cartofi fierţi în coajă și curechi murat). Cineva spunea că tocmai de aceea e și periculoasă Rusia, pentru că ”rușii se mulțumesc să-și trăiască viața în condiții mizere”. Iar la orice plan al tău bine chibzuit și bine ajustat, ea îți ”răspunde cu o tîmpenie imprevizibilă”…
18. Am putea continua cu constatarea noastră de mai demult despre Decadența Occidentului. Şi cu recenta declarație a politicianului Paul Craig Roberts despre Amurgul Occidentului într-o singură țară luată aparte… Dar mai bine tac. Ca să nu-mi aprind paie în pac.
19. Fukuyama și-a dat sama că e imposibil să se mai lanseze alte idei de orientare liberală. Însă a apărut o mare dilemă: ce e de făcut cu ”Sfîrșitul istoriei”? Să recunoască că teoria a fost falsă? Victoria concepțiilor liberale de acum două decenii și ceva s-a dovedit a fi o victorie à la Pirus. Mai degrabă lumea se va diviza în grupări cu independență pronunțată, care vor promova propriile modele de dezvoltare economică, deci ne aflăm în preajma unei noi runde a luptelor de idei pe plan mondial. (Mihail Hazin, analist economic)
Mihail Hazin are dreptate în ceea ce spune. Francis Fukuyama a greșit în analizele sale. Numai că Fukuyama continuă să fie nume de referință pe glob, pe cînd de Hazin puțini sînt cei care au auzit.

Note: 1. Francis Fukuyama este un filozof liberal american. În lucrarea sa ”Sfîrșitul istoriei și ultimul om” (1991), el definește sfîrșitul istoriei ca finalul evoluției ideologice a umanității și universalizarea democraţiei liberale (a dominației mondiale a SUA) ca formă finală de guvernare. 2. MRGM e sigla pentru Marele Război Geopolitic Mondial, un război pentru resursele energetice – și nu numai – de pe glob. Sau cuiva i se par întîmplătoare confruntările din țări petroliere ca Irak, Libia sau Siria?