Ce e rău şi ce e bine

Publicat pe Publicat în Editorial & Opinii

În ”Glossa” lui pe care puţini o citesc pentru că e mai lungă decît ”Somnoroase păsărele”, Eminescu ne îndeamnă (îndemnîndu-se pe sine) să ne întrebăm şi să socotim ce e rău şi ce e bine. Nu prea a fost receptivă lumea nici mai înainte, pe vremuri cu principii mai ferme şi mai bătute în cuie. Acum, în epoca relativismului moral şi a postmodernismului total, toţi ştiu ce e rău şi ce e bine pentru că li s-a spus din surse prestigioase şi cu autoritate (pentru ei). Şi nu le rămîne decît, sărind peste întrebare şi socotire, să se încadreze în lupta contra răului, care luptă, după cum zicea unul care insistă să se întrebe şi să socotească, este o modalitate atractivă şi ieftină de a te considera mai valoros şi mai important, de a-i imprima vieţii un sens, de a te simţi în concordie cu alţi oameni, de bună-credinţă, fireşte, care luptă şi ei contra răului pentru triumful binelui.
Spaţiul real şi cel virtual sînt pline de apeluri de luptă contra răului şi dacă nu răspunzi la ele, rişti să fii şters de pe luminoasa listă a oamenilor de bună-credinţă.
Numai că dacă insişti să sari peste etapa interogaţiei şi a calculului, te cam împotmoleşti în probleme. Iată, acum, în toată lumea, forţa globală a binelui suprem luptă cu înverşunare cu dictatorul rău, necruţător şi sîngeros Bashar Assad. În ţările postsovietice, activiştii civici cheamă la cruciada contra autorităţilor corupte. Şi este cel puţin suspect cel care nu-şi exprimă indignarea faţă de tiranul care asfixiază pruncii cu gaz şi contra hoţilor care fură miliarde şi mai ciupesc şi nişte milioane din buget.
Un preot explica motivele care l-ar putea face pe cineva să nu adere la cohortele de combatanţi contra răului. De fapt, cauza principală e una – omul riscă să se dea, de fapt, de partea unui rău mai mare contra unuia mai mic chiar şi cu gîndul sau iluzia că e pe aversul corect al baricadei. Pentru că, bunăoară, e cam greu de spus dacă Assad e culpabil de toate relele care îi sînt atribuite. Căci, de regulă, pe timp de război, nici una dintre tabere nu urmăreşte scopul de a-i comunica publicului tot adevărul, adevărul curat şi nimic în afară de adevăr. Atacul chimic pe care tot Occidentul i-l atribuie lui Assad s-a produs într-un moment în care el numai de aşa ceva nu avea nevoie. Aveau nevoie de ceva de genul acesta anume inamicii lui, care erau deja pe cale să piardă războiul şi pe care doar o implicare energică din afară îi putea salva. Şi, ca să vezi, Assad porneşte gazele exact cînd preşedintele american Trump avea nevoie să facă ceva care să dezmintă acuzaţiile că ar fi spion rus… Pe lumea asta, e posibil totul şi orice, şi totuşi… cînd te întrebi şi socoteşti… Cînd te întrebi şi socoteşti, îţi aminteşti că forţa globală a binelui are un registru destul de gros de falsificări, iar presa ei liberă, independentă şi echidistantă are o experienţă vastă de multiplicare a acestor falsificări. Arma irakiană de distrugere în masă, viagra pe care Gaddafi cică le-o distribuia soldaţilor ca să violeze femei etc., etc. Şi nimeni dintre politicienii care au spus în public aceste minciuni şi care astfel au provocat moartea foarte multor oameni, inclusiv compatrioţi de-ai lor, americani şi britanici, nu numai că nu a ajuns după gratii, dar nici măcar nu şi-a tulburat cariera politică.
În această ordine de idei, îţi vine cam greu să crezi fără verificare că răul e rău şi binele bine…