Priviţi aceste raţe
Care, gravide! zboară.
Ştiţi ce le ţine-n aer?
Deh, dragostea de ţară!

Gerul îndeasă căciula pe urechi...

Erau vremuri grele pentru ţară. Bande de agresori însetaţi de pămînturi străine muşluiau pe lîngă Moldova noastră ca vulpea în jurul coteţului de găini, tot împingînd cu botul portiţa închisă, sperînd că poate vor reuşi să-şi facă loc cu capul… Numai că: în acele vremi de grele încercări pentru Ţărişoară, din sînul poporului s-a ridicat un om; mai corect spus: din sînul său,  poporul a emanat o personalitate care să facă faţă cerinţelor timpului. Am putea fi învinuiţi de faptul că tratăm rolul personalităţii în istorie de pe poziţii marxist-leniniste şi, ca să nu fim suspectaţi de deputata poliglotă Ana Guţu de colaborare cu ghea’ Voronin, facem trimitere la taica Hegel, care ne-a lăsat ca moştenire Legea unităţii şi luptei contrariilor. Deci, să se ştie odată şi pentru totdeauna: Dumnezeu a creat curechiul, poporul i-a dăruit o capră. Dumnezeu a dat oaia pe pămînt, poporul i-a dăruit bîrsanei un lup… Numele acelui bărbat al neamului ieşit din sînul poporului moldovenesc la timpul potrivit sau, mai precis, omul plămădit de acest popor menit să creeze un sistem echitabil de frîne şi contrabalanţe nu putea fi altul decît dl Anatol Plugaru. Bine echipat, în  cojoc şi cu puşca în spate, el făcea cercuri pe perimetrul geografic al Moldovei, veghind cu stricteţe la securitatea externă şi la virginitatea internă (de virilitate nu vorbim)…

Numai că, apărut pe firmamentul istoriei dintr-o necesitate dictată de realităţile  sociale (iarăşi mă bag în marxism!), era foarte vigilent, dl Plugaru deţinînd funcţia de ministru al Securităţii Naţionale. Şi, cu permisiunea procurorului general, desigur, el, cicătelea, îl conecta pe dl Iura la un magnetofon, proprietate a organizaţiei de pe strada Ştefan cel Mare 166.

…La acea vreme, domnul Iurie Roşca îşi încălzea palmele bine îngrijite la vatra de jăratic a Consiliului unirii, urmînd să aprindă sub streşina Moldovei şumuiaguri de cîlţi muiaţi în solearkă, ca ţara să ardă trosnind ca paiele de sub cloşcă.

Dl Iura, în baza, se vede, a unor mai vechi prietenii cu lucrătorii ministerului, aflase că este ascultat de Robin Hood de la Floreşti, de aceea, orice şedinţă cu colegii de conspiraţie o începea cu următorul tipic verbal:

- Plugaru, canalie! Eu ştiu că mă asculţi. De aceea, eu te trimit drept în… (urma numele locaţiei unde trebuia să ajungă dl Plugaru – n.n.)

Vremurile grele au trecut, fiind înlocuite de Timpuri comuniste. Fostul adept al Unirii, dl Roşca,  a bătut palma cu “apostolul” Dezunirii, dl Voronin.

Dl Voronin este un om foarte darnic cu cei care trec de partea lui, de aceea, l-a făcut pe dl Iurie Roşca viceprim-ministru responsabil de securitatea Statului moldovenesc. Vorba ceea: panta rei, друг Горациo! O, cît de repede se schimbă lucrurile pe lumea asta! Venise vremea dlui Roşca (desigur, cu permisiunea procurorului general) să-l conecteze pe dl Anatol la un magnetofon, proprietate a organizaţiei de pe strada Ştefan cel Mare 166.

Dl Anatol, în baza, se vede, a unor mai vechi cunoştinţe acumulate pe parcursul activităţii sale la MSN, ştia prea bine că e ascultat de Robin Hood de la Teleneşti, de aceea, orice şedinţă cu colegii de şantier o începea cu următorul tipic verbal:

- Roşca, canalie! Eu ştiu că mă asculţi! De aceea, eu te trimit drept în… (urma numele locaţiei unde trebuia să ajungă dl Roşca – n.n.)

Însă viaţa, deh, viaţa! a reuşit totuşi să-i împreuneze: pe adeptul Unirii, dl Roşca, şi pe adeptul Dezunirii, dl Plugaru. Duminică, 29 ianuarie 2012, pe un ger de 7 grade şi pe un vînt de 3 baluri, i-am văzut  pe ambii doi stînd alături, cu capetele descoperite ca la mort, pe un podium micuţ  din Piaţa Marii Adunări Naţionale… Oameni cu feţele îndurerate de ger.

Mulţi s-ar putea întreba: care-i imboldul ce i-a unit pe aceşti doi duşmani de moarte de cîndva? – Răspunsul e simplu:

- Dragostea de ţară!

Dragostea de ţară, ca un ecou la “nu-nvie morţii – e-n zadar, copile”…