Diferenţele de temperatură agresează pielea. Trecerile de la cald la rece o predispun la uscare, riduri şi o fac să-şi piardă elasticitatea.
Trecerea de la temperaturi ridicate, cum sînt cele din casă sau de la birou, la unele mai scăzute, de afară, usucă pielea şi o face să-şi piardă elasticitatea şi să se rideze, avertizează medicii dermatologi. Din cauza frigului, tenul gras devine normal, cel normal este mai sensibil, iar cel uscat se deshidratează mai mult.
Folosiţi creme hidratante, adecvate tipului de ten, consumaţi alimente precum kiwi sau ciuperci, evitaţi zahărul şi nu vă expuneţi prea mult timp luminii prea puternice sau prea slabe.
Spălaţi-vă pe faţă de maximum două ori pe zi.
Persoanele cele mai afectate de frig sînt acelea care au tenul uscat sau sensibil. Pe lîngă acestea, mai au de suferit persoanele care au cuperoză, roşeaţa obrajilor, sau copiii cu dermatită atopică. Iarna, tipul de piele se poate modifica. Astfel, tenul gras devine normal, tenul normal este mai sensibil, iar pielea uscată se deshidratează şi mai mult.
Ca să vă feriţi pielea de deshidratare, folosiţi creme mai grase decît de obicei, adecvate tipului de ten, şi beţi aproximativ doi litri de apă pe zi. “Nu spălaţi faţa mai des de două ori pe zi, nu faceţi peeling, folosiţi doar demachiante şi loţiuni tonice speciale pentru piele uscată sau sensibilă, fără alcool şi nu uitaţi să aplicaţi o cremă hidratantă cu textură grasă.
Renunţaţi la zahăr ca să întineriţi cu 10 ani
Foarte importantă este şi alimentaţia. Evitaţi consumul excesiv de zahăr şi grăsimile animale. Dacă se scade consumul de zahar, dăm ceasul în urmă cu aproape 10 ani. Zahărul degradează elastina şi colagenul, proteine-cheie pentru buna funcţionare a pielii.
Consumaţi zilnic fructe şi legume, precum şi alte alimente care conţin vitaminele A, C, B, E, beta-caroten şi minerale, ca seleniu, zinc şi cupru. Vitamina A reglează producerea sebumului şi reface pielea, lipsa ei favorizînd uscarea şi descuamarea acesteia. Totodată, vitamina C previne distrugerea pielii şi ajută la producerea colagenului care păstrează elasticitatea pielii. Surse de vitamina C sînt citricele, kiwi, conopida, broccoli, verdeţuri. Vitamina E se găseşte în uleiurile vegetale, alune, seminţe, spanac. Migdalele conţin Omega 3, proteine, vitamina E, calciu şi zinc. Şi somonul conţine acizi graşi Omega 3, care menţin elasticitatea pielii şi scad inflamaţia care determină psoriazisul. Ciupercile au conţinut crescut de seleniu, iar deficitul de acest mineral favorizează apariţia cancerului de piele.
Pielea din jurul ochilor este prima care se ridează, fiind de patru ori mai subţire decît restul pielii faciale. O mare greşeală este utilizarea pentru zona ochilor a aceloraşi produse folosite pentru îngrijirea feţei.






