Cîntăreaţa britanică Adele, grupul american LMFAO şi cîntăreţul francez M. Pokora au cîştigat cîte două premii la cea de-a 13-a ediţie a galei NRJ Music Awards, sîmbătă-seară, la Cannes, în cadrul Marche international du disque et de l’edition musicale (MIDEM).
Trofeele au fost atribuite în urma voturilor publicului, pe baza unor liste de nominalizaţi, alcătuite pentru fiecare categorie de postul de televiziune TF1 şi de postul radiofonic NRJ, care au difuzat în direct gala de sîmbătă.
Adele, care nu a fost prezentă la eveniment, s-a impus la categoriile “Revelaţia internaţională a anului” şi “Cîntecul internaţional al anului” – cu piesa “Someone like you”.
Grupul LMFAO a fost desemnat cel mai bun grup internaţional al anului 2011 şi a fost premiat pentru videoclipul piesei “Party Rock Anthem”.
La fel ca în 2011, M. Pokora a primit titlul de cel mai bun artist francofon şi premiul pentru cel mai bun cîntec francez al anului – “A nos actes manques”. Justin Bieber şi Shakira au primit un NJR Music Award onorific, iar Mylene Farmer un NRJ Award de diamant.
Nolwenn Leroy a fost premiat la categoria albumul francofon cu cele mai mari vînzări din 2011.
În cadrul galei, 10 din cele 11 trofee au fost acordate pe baza voturilor publicului, exprimate pînă pe 16 ianuarie pe site-urile posturilor TF1 şi NRJ. Cîştigătorul categoriei “Cîntecul francez al anului” a fost determinat pe baza voturilor exprimate prin SMS şi telefon, în timpul galei.






