E hram la bunelul în sat. E sărbătoarea care adună neamurile la aceeaş masă. Vichiuşa împreună cu  soţia Daniela merg la hram.

Bunelul e puţin cherchelit. E cherchelit, dar nu e beat, s-a încălzit puţin, ca să aibă chef de vorbă.

Ne aşezăm la masă. Vichiuşa cu Daniela. Lîngă Daniela, bunelul Ion.  Aşteptăm să vină bucatele. Bunica s-a dus să scoată gurarul de la cuptorul de-afară…

Deodată, bunelul începe să o laude pe soţia nepotului.

- Măi nepoate, da ce ţîţişoare frumoase mai are  femeia asta a ta!

Soţia lui Vichiuşa e orăşancă, se poartă la modă. Bluză roză transparentă, decolteu exagerat. Ce-i drept, Dumnezeu n-o obijduise pe Daniela: îi dăruise nişte ţîţe voluminoase,  care, ca un copil uşernic, mereu ar fi vrut să iasă din sutien afară la joacă.

Daniela roşeşte, se preface că n-aude vorbele bunelului. Daniela e pentru prima dată la hram în sat. Bunelul, curios peste măsură: pune mîna pe sînii Danielei, începe să-i bosolească, se joacă cu ei. Daniela, cît poate, se fereşte, se dă într-o parte, se apleacă peste  Vichiuşa. Dacă şi mîna bunelului nu-i proastă, o ajunge din urmă.

Daniela, sfiicioasă, nu ştie cum să reacţioneze. Se fereşte ea, dar cît ai să te fereşti? Daniela scapă un sunet subţire, mai subţire decît un miorlăit de pisică de pe acoperiş. Dar intervenţia verbală a lui Vichiuşa pune capăt acestei scene mute.

- Tătuuuca! – strigă Vichiuşa înfundat.

Bunelul Ion îşi retrage mîna de pe ţîţele Danielei. Daniela din nou se sprijină de speteaza scaunului.

Mămuca Ileana pune două farfurii cu găluşte pe masă  – “Transmiteţi-le mai departe” – şi se duce să mai aducă  două. Găluştele aburesc în farfurie, îs bune de se topesc în gură. Bunelul Ion nu-şi poate rupe ochii de la sînii Danielei. Măi, măi, măi! Vai, ce bogăţie, ce minunăţie! Nu rabdă mult şi iar întinde mîna să-i mîngîie. Şi chiar îi mîngîie, palpîndu-i cu tandreţe.

- Tătuuuca! – iarăşi strigă nepotul Vichiuşa.

Bunelul Ion îşi retrage mîinile, priveşte mirat primprejur. Ca şi cum s-ar apăra: “Ce vă uitaţi aşa la mine. Ce rău v-am făcut, mă rog? Ia, am pus şi eu acolo mîna pe-o ţîţă fragedă de femeie. C-aşa ţîţe mari şi frumoase de mult nu mi-a fost dat să văd…”

Vichiuşa se ridică de la masă. Revine supărat. Peste un timp, apare mămuca Ileana. Cu un ştergar în mînă, îndoit în două. Şi, pleosc!  cu ştergarul drept peste pleşul bunelului Ion:

- Na, na! Să nu te mai anini de fată! Dacă ţi-i dor de-o pulpă, du-te în şură la vacă, că n-am muls-o la amiază…

Bunica Ileana e aşezată la vorbă. Tare bine le mai chiteşte. Ca amu cu pulpa vacii. Aşa-s ţărancele în vîrstă – înţelepte, folclorice.  Iese cu tot cu ştergar, se duce să scoată baba din cuptor…

Daniela îşi saltă sutienul. Îşi aşază sînii la loc. Dar, săltîndu-i, ei se  îmbourează, ies şi mai tare în vileag, cum scriu gazetarii. Bunelul Ion, trebuie să fii mare nesimţit, inconştient, iarăşi o apucă pe Daniela de ţîţe, iaraşi se joacă cu dînsele, parcă le-ar cîntări în mîini. Orăşanca se uită lung la bunelul lui Vichiuşa. Nu înţelege nimic: poate că aşa-i moda pe aici, pe la ţară?…

- Mămuuuca!!! – strigă nepotul din toţi bojocii.

În prag apare, speriată, mămuca Ileana.

- Ţi-am spus să-l iei? Ie-l mai repede, strigă nepotul.

Pe fir intră  Daniela:

- Bunicuţă, fii pe pace. Du-te şi caută-ţi de treabă. Pe mine nu mă deranjează. Lasă-l pe bunelul Ion să şadă lîngă mine.

Bunelul Ion rămîne portret. Nu ştie cum să reacţioneze. Se schimbă la faţă. Apoi, ca trezit dintr-un somn adînc, ia mîna Danielei şi începe să i-o sărute de-a mărunţelul. Bunelul Ion începe să plîngă cu sughiţuri:

- Ce ştiţi voi, ce ştiţi voi?! De unde să ştiţi voi ce-nsamnă o ţîţă de femeie tînără!…

Lilian PASCARU