Angelica, 17 ani, Făleşti
Dragă “Samariteanca”, vin cu o tristă istorie, dar nu de dragoste, ci de prietenie.
De mici copile locuim împreună şi am fost ca două surori. Vorbesc despre vecina mea pe care o cheamă Lenuţa. Ea mi-a fost o prietenă foarte bună. Am avut o copilărie frumoasă, împreună făceam năzbîtii şi părinţii ne pedepseau pe amîndouă.
Asta a durat pînă într-o bună zi, cînd am devenit fete mari şi începusem a ne îndrăgosti de băieţi. Odată i-am povestit despre un băiat. Ea nu m-a crezut, de fapt, nu credea nimic din cele spuse de mine. Ne-am certat şi nu am vorbit aproape un an de zile, apoi ne-am împăcat. Au trecut ani de zile şi ea s-a încredinţat puţin că acea “poveste” era adevărată, dar la ce bun, căci era tîrziu. Ea s-a dus şi a spus tuturor amicilor despre secretul meu.
Acum îşi cere scuze, spune că oricine poate greşi, dar se mai şi schimbă, însă… rana mea e de nevindecat.
Am rămas să fim şi-n continuare vecine, dar nu şi prietene. Îmi face aluzii că sînt mai puţin îmbrăcată ca ea. De ce? Doar ştie cît de greu e să-ţi procuri azi o haină. Mai face parte dintr-o sectă iehovistă şi de aceea nu recunoaşte sărutul, întîlnirile…
Au trecut aproape trei ani de la cearta noastră, dar eu încă n-o pot ierta. Prietenia noastră atîrna de un fir de aţă ce trebuia întărit, dar ea l-a rupt cu totul. Sînt furioasă pentru tot ce mi-a pricinuit. Nu pot s-o iert, cu toate că aş dori. Se spune că timpul vindecă rănile, însă rana mea e mult prea adîncă.
Niciodată în viaţă să nu faci aşa ceva nimănui, căci provoci o mare suferinţă. Poate nu ai ţinut la mine aşa cum am ţinut eu la tine. Să nu spui că sînt rea, dar îţi doresc măcar o parte din suferinţa mea s-o simţi şi tu. Nici măcar n-ai regretat de ceea ce ai făcut. Poate ai dreptate spunînd că oamenii se mai schimbă, dar înţelege una: rana mea nu se va vindeca…
___________________________________________________________________________________
Trimite istoria ta de dragoste
___________________________________________________________________________________
