În preajma zilei de 15 ianuarie (…), Viorel Mihail, redactor şef al revistei “Săptămîna”, propune ca ziua de naştere a lui Mihail Eminescu să fie consfinţită prin lege drept Zi a Culturii Naţionale
Solicitat de TRIBUNA să-şi argumenteze iniţiativa, Viorel Mihail ne-a oferit următoarea declaraţie:
O mică recapitulare, căci nu sîntem noi primii:
1. Luni, 6 septembrie 2010, Senatorii au aprobat declararea zilei de naştere a lui Eminescu drept Ziua Culturii Naţionale. 84 de senatori au votat “pentru” declararea zilei de 15 ianuarie, ziua poetului “nepereche”, Mihai Eminescu, drept Ziua Culturii Naţionale.
2. Marti, 16 noiembrie 2010. Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale. Actul normativ a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.
3. Pe 15 ianuarie 2011, în România s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Culturii Naţionale.
- |inînd cont de faptul că Moldova şi România beneficiază de acelaşi spaţiu de cultură şi civilizaţie;
- Luînd în calcul că Mihail Eminescu a fost cel mai moldovean scriitor român al tuturor timpurilor.
propun parlamentarilor noştri să urmeze exemplul legiuitorilor români: să pună la vot şi să declare ziua de naştere a lui Eminescu drept Ziua Culturii Naţionale.
Mai adăugăm la cele spuse:
În Spania, Ziua Culturii e de ziua morţii lui Miguel de Cervantes; în Portugalia – ziua de naştere a lui Luis de Camoes.
Iniţiativa legislativă ar putea să vină din partea tuturor fracţiunilor parlamentare, dar am tot dreptul să cer ca acest gest să fie făcut de liberali-democraţi, pentru care am votat la alegeri. Atunci vom vedea cine iubeşte Moldova cu adevărat.
Fac această propunere ca “să nu zică Vodă, cînd a trece pe aici, că satul nostru e mai leneş decît alte sate”.
TRIBUNA.MD
6 Ianuarie 2012






