Anul Dragonului roşu
E anul Dragonului roşu
liniile vieţii ţi-au sărit din palmă
pe frunte
Arcadie SUCEVEANU
Vor învia personajele otrăvii
va rodi abundent mătrăguna
dimineţile îţi vei lustrui pantofii cu
catifeaua ultimei revoluţii
Fericiţi câinii instalaţi lângă muntele de gunoaie
fericită sabia adormind în patul
propriei străluciri
La fund de mare a fost găsit
un mesaj învelit în pânză cerată – dar nimic,
nimic nu s-a întâmplat. În fiecare zi
strângi în braţe aceeaşi lume neschimbată
cu aceiaşi câini vagabonzi, cu aceleaşi pisici indolente,
cu aceleaşi ploi galbene, biserici, medalii, mirese,
speranţe, cuţite
Semnele sunt clare
semnele sunt tot mai clare – va prospera (ca întotdeauna)
comerţul
grota va continua să înghită biblioteca
înnoroiat de materie spiritul
se va zbate-n zadar
Fericiţi câinii instalaţi lângă muntele de gunoaie
fericită sabia adormind în patul
propriei străluciri
Lumea din care nu există scăpare
Uneori mâna Ta nevăzută
mă cuplează la starea de dinaintea cuvintelor
cu o cheiţă aburoasă
îmi deşurubează sufletul uzat, creierul pervertit,
gândirea figurativă
Şi dintr-odată, omul în care vieţuiesc
e înlocuit, în propriul corp,
cu omul de dinaintea cuvintelor
Încet, realitatea din jur cedează, devine
Curată, ca o coală albă de hârtie
Pe ruinele lumii, ochiul meu
ridică superbe palate
Scăpată din timp, viaţa mea înaintează
şi se umple de Tine
inima ruginită mi se încarcă de sentimente
cum o creangă de muguri
obiectivă gura-mi rosteşte un fel de cuvinte,
un fel de enunţuri primordiale, intraductibile,
din care s-ar putea închega
o altă lume…:
Dar tot atunci, de printre nori
Tu îţi strecori grăbit delicata mână
şi mă amesteci din nou
cu cel care sunt
reaşezându-mă, precipitat şi confuz,
în lumea mea de acum
din care nu există
scăpare
Furnica trecând ca un triumf
Toată noaptea s-a auzit huruind ghilotina ploii
Dimineaţa, un soare tânăr s-a arătat de după nori
şi ai văzit primăvara explodând într-o salcie
lucrurile spălându-şi, cu lăbuţe mici de pisică, faţa
Fiu-fiu, fiu-fiu, descoperi uimit
boboceii de puf printre ramuri
ei, care mai au ceva de spus lumii…:
Pe masa de scris furnica trezită din amorţire
trece invulnerabilă
ca un triumf peste coala ta de hârtie
Ca să-ţi vezi sufletul urcând la cer
Nu e nevoie neapărat să mori,
îţi zici împăcat,
încălzindu-te la flacăra lucrurilor mărunte
şi renunţi în gând la literatură
Apoi, ziua apune cu o buburuză în palmă
şi nori eleganţi se amestecă
cu sângele tău uşor electrizat
bun conducător de moarte
