Eminescu. De la teatru la televiziune. În ziua de 15 ianuarie, saitul teatrului care-i poartă numele invita chişinăuienii şi oaspeţii capitalei să vină la un spectacol de poezie eminesciană “Al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură”. Probabil, cel care a plasat informaţia pe Internet a crezut că Eminescu a avut ceva în vedere cînd a scris secolii cu S mare. Un post de televiziune a preluat informaţia de pe saitul teatrului şi a găsit o greşeală. Dat fiind faptul că numai după punct substantivele comune se scriu cu literă mare, a corectat greşeala teatrului: “Al meu nume o să-l poarte. Secolii din gură-n gură”. Dacă deschideau cartea cu poeziile lui Eminescu, aveau să afle de ce secolii e scris cu majusculă: pentru că e rînd nou de poezie!
“De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe…”
Eminescu a fost editat în lung şi-n lat: şi lung, şi lat. Şi tot, şi ne-tot; şi pe hîrtie velină, şi pe hîrtie foiţă de ţigară; şi de academii, şi de edituri particulare, însă niciodată, în 22 de ani, gospodăreşte. Gospodăreşte, cum a fost editat în 1981 la Chişinău, în trei volume. Păstrez acele cărţi ca pe ochii din cap. Pentru că-s foarte practice în lucru şi accesibile publicului larg de cititori. Am observat că printre editorii volumelor figurează numele lui Eugen Lungu. Din cîte ştim, dl Lungu este factor de decizie la o editură. Oare Domnia sa n-ar putea ştampa, desigur, la comanda statului, pentru noi, proştii de rînd, acele trei volume eminesciene? Mai ştiu ce ar putea să facă dl Eugen Lungu? – Ceea ce n-a făcut Manolescu – din lene sau din pohuism – în Istoria sa critică… Numai că în acest caz dl Eugen ar trebui să se mute cu traiul în altă ţară, căci la Chişinău ar avea mari probleme cu omul moral la care, am constatat, ţine foarte mult, şi cu integritatea sa fizică.
Ş-a rîde lumea de voi cum se bat două nevoi… Am privit luni-sară la Televiziunea moldovenească discuţia dintre doi români. Unul deştept, dar иступленный; altul, mărginit, dar băgăreţ. Fără a-i obijdui, spun şi cum îi cheamă (în ordine alfabetică şi de dragul rimei): Ghimpu Mihai şi Negru Neculai. Şi m-am gîndit atunci: la ce bun ne-ar trebui comunişti euroasiatici în ţară, dacă şi românii euroamericani se păruiesc între ei şi se scuipă mai ceva ca la gura cortului? Ei mi-au amintit de un cîntec de-al Mariei Tănase: “Ş-a rîde lumea de noi cum se bat două nevoi…” Nicolae Negru, fiindcă avea dreptate, nu se da bătut. Şi bine a făcut. Numai că de ce, cînd vine vorba de Alianţă, Domnia sa mai-mai că l-ar obliga pe Filat să aplece capul în faţa lui Ghimpu? Pentru că aşa cere Unirea? – Ha? Dar, în numele aceleiaşi Uniri: de ce tu, Nicolae, ai tăcut cînd Mişa o lua prin păpuşoaie? Totuşi, îmi pare că Bismark avea dreptate cînd afirma: o singură persoană, una singură, trebuie să poarte răspunderea pentru efectuarea unor lucruri importante. Prin urmare, să-i dăm lui Filat ce este al lui Filat: să-i dăm republică prezidenţială. Căci premierul, de bine, de rău, e unul dintre puţinii demnitari sus-puşi care mai dă din coate în Moldova. Sau republica prezidenţială îi provoacă Unirii leziuni sodomice?
Încă-o altă noutate: eşti dator să-i zici şi frate. Cazul cu omorul de la Pîrîta, în loc să fie analizat la rece, a fost transformat într-o campanie antirusească.. Ce-i drept, şi ambasadorul rus Kuzmin a vorbit ca şi Voronin în sara zilei de 5 aprilie 2009, imediat după alegeri: фиглярствовал, паясничал. Noi am scris de mai multe ori: la ora actuală, Dumnezeu acţionează în regim de urgenţă, rus: Бог фраеров не любит şi недолго музыка играла, недолго фраер танцевал. Un soldat român a împuşcat un cetăţean moldovan. Tocmai de aceea aş vrea să-i sugerez un titlu dlui Nicolae Negru, absolut pe potriva şi stilul său: “De ce România l-a împuşcat pe Valentin Roman?”
Unire, moldoveni! Ce ne mai este dat să auzim? Troglodiţii de la Chişinău şi fraţii lor de dincolo de Prut consideră că soldatul rus care a împuşcat în Vadim Pisary e călău, iar soldatul român care a împuşcat în Valentin Roman e erou. Fraţilor, dar nu vă pare că sîntem împuşcaţi din două părţi? Şi de la Răsărit, şi de la Apus? Unire, moldoveni! Bine, rusul e rus, nu e de neamul nostru. Dar de ce să tragă în noi fratele român? Asta-i problema. Sau ce? Ei fac caca pe frăţie? Fraţi români, îmi pare rău, nu mă deziluzionaţi: căci poate nu ştiţi, însă şi dumnealui e ca sîngele şi din el apă nu se face…
Vespasian şi social-democraţia cea năltuţă. Ca membru fondator al primului partid necomunist din Moldova, îmi pot permite să-i comunic fostului meu şef de partid (din care nu mai fac parte) cîteva cuvinte. Ori de cîte ori dl Nantoi a încercat să bage PSD-ul în parlament, n-a reuşit. De ce? – Poate că din aceleaşi motive descrise de Bulgakov în “Garda Albă”. Poate… Dar dacă-şi mai aminteşte dl Nantoi, partidul său a avut un sediu. Dar ce n-avea acel sediu? Poate că şi din această cauză, din cauză că era nevoit să treacă de cîteva ori pe zi drumul la “Soros”; poate că în acest chiţibuş e ascunsă enigma ne-trecerii PSD-ului în legislativ. Pentru că omul, cînd porneşte o casă, ce-şi construieşte mai întîi de toate?…
Vămile... La Moldova vameşii ne omoară oamenii...(Cîntec nou)
Articole de Andrei Pleşu. Modelul românului integru
Dacă politicienii români, şi nu doar ei, ar avea caracterul (calităţile) articolelor lui Andrei Pleşu (o specificare: nu mă refer la caracterul dlui Pleşu, fiindcă nu i-l cunosc, cu toate că ştiu: stilul este omul), vă dau asigurări, n-ar fi existat nici un fel de frisoane între cele două maluri de Prut. 2. Cu dl Pleşu am putea şi polemiza la o adică, susţinîndu-i întru totul ideea că cenzura n-ar soluţiona problema, ci legea democratică, care prin Germania, Austria, Polonia şi Franţa ţine vulgaritatea televizată în frîu… Cităm: “Cauzele vulgarităţii de pe ecranele noastre sînt altele: un învăţămînt în derivă, tone de emisiuni construite pe incultură, agramatism şi proastă-creştere, sacrificarea profesionalismului de dragul rating-ului, o lege a audiovizualului prost alcătuită, un CNA flasc, o înţelegere bezmetică a libertăţii de exprimare, o dezvoltare inflaţionară a prostului-gust etc. Iar pentru a rectifica ce e de rectificat, recursul la “cenzura lui Ceauşescu” e, crede-mă, Relule, o idee pripită”. Polemica vine din altă parte: dl Pleşu face o trecere în revistă a stupizeniilor oferite de posturile de televiziune în noaptea de Revelion. Mi se pare că, apărînd cenzura lui Ceauşescu, dl Cosaşu a avut în vedere calitatea emisiunilor de Revelion de pe vremea lui Ceauşescu. În acele vremi de tristă faimă, noi, cei născuţi în satele de pe malul Prutului, părăseam Chişinăul şi plecam acasă la părinţi ca “să privim Revelionul la români”. Pe parcursul anului, aveam două mari sărbători sfinte: Cerbul de Aur şi Revelionul la români. Căci aveai ce privi la televiziunea română, chiar şi pe cumplite timpuri de regim de sorginte nord-coreeană. Cîtă muzică uşoară şi populară de calitate puteai auzi!. O cutremurătoare colindă de Florica Bradu îmi stă în cap încă de prin 1975, dar n-o pot reproduce, căci n-am auz muzical, iar pe Internet nu pot da de urmele ei… Nu vreau să enumăr somităţile din muzică şi teatru care transformau sara de Revelion în sară de vis. Obscenităţile de la posturile tv din România pot fi uşor oprite preluînd în spirit legea audiovizualului din Germania, Austria, Polonia şi Franţa.
Nu-mi imaginez ca Andrei Pleşu – la vîrsta lui şi cu cultura lui – să mai aibă mofturi de fată mare. Şi dacă nu le are, stau şi vă întreb: de ce unul dintre cei mai mari intelectuali români îşi ortografiază articolele cu î din i? E evident că Pleşu e corect şi cu ţara, şi cu limba română, şi cu felul de a ortografia cuvintele. Dacă-l veneraţi cu adevărat, de ce nu-i urmaţi exemplul? Vă spun de ce. Pentru că, dacă aţi scrie cu î din i, n-ar mai veni bani de la sri. Vă place rima?
