Astăzi, . Ultima actualizare: 20 ianuarie 2012

Pagina principală Economie Seceta sugerează modificarea Codului Fiscal

Seceta sugerează modificarea Codului Fiscal

Mărimea corpului de litere

Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli “UniAgroProtect” i-a adresat premierului Filat o scrisoare  prin care solicită intervenţia acestuia în vederea soluţionării unor probleme  cu care se confruntă actualmente producătorii culturilor tehnice. Alexandru Slusari, preşedintele “UniAgroProtect”, susţine că  în ianuarie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a operat modificări la alineatul (4) art.97 din Codul Fiscal prin care s-a permis ca la comercializarea majorităţii produselor agricole sub preţul de cost să nu fie  calculată TVA la diferenţa dintre preţul de comercializare şi cel de cost. Din motive greu de înţeles şi atunci, şi acum, respectivele modificări nu s-au operat  în raport cu un şir de culturi tehnice printre care sfecla de zahăr,  soia, rapiţa şi floarea-soarelui.  La intrarea în vigoare a articolului  97 în noua sa redacţie, “UniAgroProtect” a cerut Ministerului Finanţelor explicaţii  vis-a-vis de o asemenea abordare. Răspunsul a fost unul mai mult formal, aceeasta fiind singura reacţie a autorităţilor. Odată cu dizolvarea parlamentului, problema a rămas în umbra unor preocupări mai mult sau mai puţin electorale,  recăpătîndu-şi  actualitatea  abia în toamnă, cînd în mai multe gospodării din nordul ţării  au debarcat agenţii fiscali. Agricultorilor li se solicită achitarea TVA  pe diferenţa  dintre preţul de cost şi cel de comercializare al producţiei agricole. E de amintit că  seceta din  vara-toamna anului trecut a crescut costurile producţiei agricole, însă piaţa, influenţată inclusiv de intervenţiile din afară, a dat preţurile  mult în jos. Conform datelor de care dispunem, mai mulţi agenţi economici din raioanele Făleşti, Ungheni, Glodeni şi Sîngerei au fost deja penalizaţi pentru neachitarea TVA.

Modificarea  alineatului respectiv a fost  examinată de Parlament ca urmare a demersului deputatului Ion Balan. Fiind contactat să se expună asupra a ceea ce se întîmplă  în prezent, deputatul PLDM s-a arătat sincer surprins de toate acestea. “Poate e o confuzie la mijloc, a spus dumnealui. Modificările pe care le-am solicitat  vizau toate culturile agricole. Nu ştiu şi nu cred că actualmente  fiscul cere achitarea TVA  pentru comercializarea culturilor tehnice.” Peste doar cîteva ore, domnul Balan a revenit, fiind vădit neliniştit.  “Este adevărat, culturile tehnice nu au fost incluse în  lista generală, dar cauzele nu-mi sînt deloc clare. În cel mai scurt timp, voi încerca să aflu dacă lucrul acesta s-a făcut intenţionat sau e vorba de o  banală eroare tehnică.”

Este greu de admis că o eroare tehnică ar mobiliza echipele fiscului sau că aceeaşi greşeală ar inspira Ministerul Finanţelor la scrierea unui răspuns evaziv. Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare buget şi finanţe,  spune că  problema trebuie reabordată şi că ar fi gata să  discute asupra unor  scutiri.

Şi Victor Barbăneagră este de aceeaşi părere. Cît priveşte geneza problemei, viceministrul Finanţelor susţine  contrariul – modificările înaintate nu au cuprins şi codurile tarifare ale culturilor tehnice. Cauza? Pentru că sfecla de zahăr, soia, rapiţa şi floarea-soarelui sînt  culturi generatoare de valoare adăugată înaltă, prin urmare, diferenţele de preţ sînt, practic, imposibile. L-am întrebat dacă seceta din anul trecut îl lasă  pe aceleaşi poziţii, la care viceministrul  a declarat că Codul Fiscal prevede şi abateri de la regula de bază şi că e necesar să se facă doar demersurile  respective.

Deci e nevoie ca ceea ce s-a întîmplat în toamna anului trecut pe cîmpurile Moldovei şi ceea ce se întîmplă ulterior la comercializarea producţiei agricole să fie calificată drept abatare de la regulă, drept excepţie. Aşa  ni se cere să înţelegem.

Am căutat acea referinţă la “cazurile de excepţie”, dar Codul Fiscal, mai bine zis acel titlu al treilea, nu indică asupra unor situaţii de acest fel.  În plus, nu cred că cei care se trezesc siliţi să achite taxa pe diferenţa de preţ sînt atît de analfabeţi la capitolul politici fiscale. Putem admite că nu l-au citit pe Folkner sau nu ştiu engleza, dar  cît priveşte legislaţia  cu referinţă directă la activităţile pe care le desfăşoară – puţin probabil.

După cum am spus, scrisoarea   agricultorilor  se află, probabil, deja pe masa premierului. E un punct din care trebuie să înceapă analiza situaţiei şi din care ar putea pleca spre instituţiile statului anumite ordonanţe.

Iar asta – cu condiţia că agricultura are ceva cu ţara.

     

Vizualizări: 85    





Adaugă comentariu

Scrie informatia din imaginea:


Pe saitul nostru nu e permis:
- Să fie ofensaţi participanţii la discuţie, să fie comise atacuri la persoană;
- Să fie utilizate cuvinte injurioase şi mesaje denigratoare;
- Să fie propagată ura interetnică şi violenţa;
- Să apară comentarii care nu se referă la materialul luat în discuţie;
- Să fie comentate intervenţiile administraţiei saitului.
Page Ranking Tool