Filat vrea şi ştie cum să scoată ţara din sărăcie, ţară pe care voi vreţi s-o băgaţi în mormînt

Triimişă Antiohi-vodă sol pe Bogdan hatmanul în Ţara Muntenească la Brîncovanul pentru aşedzarea păcei, să nu să mai pîrască la Poartă aceste doo ţări, să să strîci. Şi cerşu să-i de şi o fată, să-i fie doamnă. Deci Brîncovanul pentru pace i-adeveri, şi pentru fată numai îi răspunsă să omoare pe Iordachi Rusăt visternicul şi să să lepede şi de ciie fraţi a lui Iordachi, de Cupăreşti, ce-i sînt capichihaie la Ţarigrad. Dece Antiohi-vodă nicecum acel lucru nu vru să priimască şi să lăsă de prieteşugul lui. Şi-ş alesă doamnă fată de boier din ţara noastră (Moldova – n.n.), fata logofătului Dumitraşco Ceaurului, anume Catrina. (Ion Neculce, LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI…)

Turnătorii de meserie de la o gazetă controlată de români acuză o gazetă pro-Filat, pe noi adică, precum că am fi xenofobi şi rasişti. Cum s-ar zice, curva apucă prima prăjina! Tocmai gazeta care chifteşte de naţionalism puturos şi de fobii de tot felul, pentru că i se dă voie de la poliţie (de la SRI), să ajungă să ne prindă pe noi la нелюбовь faţă de ţigani! Dar, precum e firea “românaşilor” de pe Bîc: ei n-au scăpat ocazia să îmble cu pîra pe la înalta Poartă. Înainte de a intra în temă, le recomand, cel puţin la trei persoane din colectivul cu pricina, să-şi facă operaţie plastică la buza de jos, din cauză că e supraponderală.

În fruntea publicaţiei respective se află un filolog, candidat în ştiinţe, care măcar atîta ar trebui să facă: să le spună responsabililor de ediţie că în cultura română există o nebunie care se cheamă folclor. Folclorul este alcătuit din proverbe şi zicători, strigături şi ghicitori, snoave şi poveşti. Zicătoarea este o frază scurtă, prin care poporul exprimă, în mod metaforic, o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită. Şi atunci cînd noi am scris: “Domnul Ion Sturza. |ărănaşul care o face pe prostul”, construcţia “a o face pe prostul” e o circumlocuţie, o perifrază, dragă Costică. Prin urmare, în asemenea sintagme, cuvîntul îşi pierde încărcătura semantică de bază, aşa cum îşi pierd semnificaţia iniţială verbele în predicatul verbal compus (a început să meargă – s-a pornit) sau în proverbe şi zicători (Dacă vrei să păstrezi taina, strig-o surdului.) Объясняю для особо одарённых: alegoriile a o face pe ţiganul, pe mortul în păpuşoi, pe surdul, a rîde ca mireasa cea surdă sau a se grăbi ca mireasa la pat nu sînt denigratoare pentru ţigani, morţi, surzi şi mirese.

Folcloriştilor şi pîrîtorilor din invidie, eu înţeleg destul de bine că vă mănîncă-ntr-un loc şi că Filat vă este drag ca sarea în ochi pentru că vrea şi ştie cum să scoată ţara din sărăcie, ţară pe care voi vreţi s-o băgaţi în mormînt. Vă vindeţi ţara pe 89 mii 996 de arginţi româneşti! Şi voi, curve patentate, aţi ajuns să mă căutaţi pe mine de virginitate! În lături, boaite făţarnice, care la ruşi aţi supt luleaua şi la românaşi vergeaua!

Şi-ncă ceva: ce facem cu versurile unui cîntec popular “Bucovină plai cu soare/ Te-au călcat ruşi-n picioare”, – le eliminăm din strofa a treia, pentru că încalcă prevederile Tratatului de la Paris din 1947?

Dar ce facem cu Eminescu, îl dăm  în judecată ca pe “rasistul” Viorel Mihail? Căci el, într-o poezie de-a sa, şi-a bătut joc, le-a provocat leziuni morale celor care duc cuvîntul Domnului în mase:

Preoţi cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteţi sarea lumei, formaţi inima ei.
E rău numai că ziua staţi pe mîncat şi bere
Şi sara pe minciune şi noaptea pe femei.

Dar cu Sadoveanu ce facem? Mă refer la minunatul său început pus în capul “Baltagului”, unde, în viziunea ţicniţilor timpului, evreul e criminal; ţiganul, cetăraş; neamţul, şurubar; ungurul, fudul şi curvar; turcul, prost; sîrbul, bun numai la tras sapa; rusul, beţiv…

Cavaleri ai timpului pierdut: au nu vă pare că şi hultanul ar putea să mă acuze de nerespect pentru că în citatul din Vieru l-am comparat cu aeroplanul?

Domnule Ambasador Lazurcă, tare frumos şi cu tîlc aţi mai vorbit la Bust pe 15 ianuarie! Limba, dacă nu era română, eminescă urma să se numească. Parcă mi-ar aminti de Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume... Nu pot pricepe altceva: cum puteţi cheltui în dodii banii contribuabililor români pe oameni ca aceştia, despre care Dostoevskiy spunea cam aşa: cel mai sigur semn al imbecilităţii umane: participantul face abstracţie de problema luată în discuţie şi acuză oponentul de... rasism şi xenofobie.