Cu ceva timp în urmă, nişte conflicte generate de nerespectarea contractelor încheiate între cultivatorii de sfeclă şi producătoii de zahăr din Moldova făceau obiectul atenţiei revistei “Săptămîna”. Insistam să se înţeleagă atunci cît de necesară este, inclusiv pentru factorii economici, acea cultură juridică fără de care nu se poate vorbi despre relaţii normale în mediul de afaceri. Constatăm un oarecare gol pe acest segment, mai ales printre cultivatorii de sfeclă, care, raportaţi la partenerii lor direcţi, procesatorii, nu prea aveau departamente juridice în schemă. Şi de data aceasta ne vom referi tot la relaţiile din zona afacerilor, numai că despre cultivatori – mai puţin.
Pentru industria zahărului din Moldova, dar şi pentru cultivatorii de sfeclă, ultimii zece ani constituie o perioadă grea de refacere a unor capacităţi distruse de lunga perioadă de criză. Puţine dintre proiectele iniţiate în acest timp au avut puterea de a rezista. Deşi s-au făcut mai multe tentative de relansare la depline capacităţi a industriei zahărului, cei care au reuşit au fost doar investitorii germani. Compania “Sudzucker Moldova” a reuşit nu doar să repună în funcţie două mari întreprinderi de procesare a sfeclei, dar şi să remobilizeze agricultorii în vederea cultivării sfeclei de zahăr. Şi asta în timp ce statul practic a refuzat să încurajeze, inclusiv prin subvenţii, extinderea suprafeţelor rezervate acestei culturi. “Sudzucker” a arătat constant că industria zahărului în Moldova are perspective clare, că nordul Moldovei trebuie să păstreze cultivarea sfeclei de zahăr ca principală sursă generatoare de venituri, ca factor cu rezonanţe sociale evidente. “Sudzucker” a oferit un model care nu putea să nu fie observat. Cred că nu voi greşi prea mult dacă voi spune că intrările ulterioare ale altor agenţi (investitori) pentru a-şi îndulci capitalul din procesarea sfeclei de zahăr au fost determinate de acelaşi proiect de succes al nemţilor.
Îndrăznesc să presupun că şi recenta intrare pe piaţă a investitorilor polonezi are la bază acelaşi proiect de succes derulat de compania germană şi luat ca model.
Desigur, este nedrept să neglijăm experienţa pe care o au polonezii. Compania “Krajowa Spolka Cukrowa SA Polski Cukier” a fost fondată în 2002 şi pe piaţa internă compania deţine o cotă de aproape 40 la sută.
Ce înseamnă intrarea unui nou investitor pe piaţa zahărului din Moldova? În prezent, pe piaţa zahărului din Moldova activează două companii. Este vorba de întreprinderea Sudzucker Moldova, controlată de către corporaţia germană Sudzucker Holding GMBH şi care deţine în Moldova fabrica din Drochia şi cea de la Făleşti, şi compania moldovenească “MAGT-Vest”, care are în proprietate fabricile din Donduşeni şi Glodeni. Reactivarea fabricii din Cupcini trebuie să genereze creşterea volumului producţiei de zahăr în Republica Moldova, iar acest salt nu poate avea loc fără extinderea suprafeţelor pe care este cultivată sfecla de zahăr. Fabrica din Cupcini are din start o capacitate de prelucrare a circa 4500 tone de sfeclă în 24 de ore. Nici una din întreprinderile deja funcţionale nu poate atinge asemenea capacităţi. Şi asta chiar dacă ele au parcurs deja procedura de modernizare şi de reînzestrare tehnică. La momentul relansării întreprinderii din Cupcini s-a spus că polonezii intenţionează să investească circa 20 milioane euro pentru modernizarea ei. Practica demonstrează însă că acest efort este unul inutil în cazul în care noul proprietar nu va face concomitent şi un alt pas extrem de important – asigurarea întreprinderii cu materie primă. Acest proces este unul extrem de complex, mai ales în situaţia în care zona în care este amplasată întreprinderea a abandonat cultivarea sfeclei, dînd prioritate cartofului. Cîndva, întreprinderile agricole din raza raionului Edineţ cultivau circa 6 mii de hectare de sfeclă. Acum au rămas mai puţin de 200 hectare.
Este interesant de analizat motivele din care gospodăriile din aceste părţi, dar şi din altele, au abandonat sfecla. Dar despre asta, un pic mai tîrziu.
Anul trecut, întreprinderea din Cupcini a funcţionat. Sezonul a fost unul mai puţin pregătit, motiv din care cultivatorii aveau deja semnate contracte cu ceilalţi doi procesatori. Anul acesta, întreprinderea de la Cupcini “Moldova-Zahăr” a organizat deja două seminare, l-a care a dorit să aibă prezenţi cultivatorii de sfeclă din nordul Moldovei. Subiectele au fost tradiţionale. Inclusiv tehnologiile de prelucrare a solului. Din discuţiile pe care le-am avut cu unii participanţi la seminare, am înţeles că specialiştii de la întreprinderea poloneză ar fi insistat în favoarea unor tehnologii de prelucrare a solului pe care agricultorii din nordul Moldovei le-au pus “în cui”. Şi asta după ce şi specialiştii, dar şi condiţiile climaterice ne cer să dăm prioritate conservării apei în sol. Este atît de greu de înţeles această opţiune stranie a consultanţilor polonezi încît unii dintre cei prezenţi în sală sînt gata să dea vina pe traducător.
Aşa cum am spus, relansarea fabricii din Cupcini trebuie să aibă ca finalitate creşterea volumului producţiei de zahăr. Producătorii susţin că aceasta se va întîmpla doar dacă intrarea polonezilor pe piaţă va duce la extinderea suprafeţelor însămînţate cu sfeclă, inclusiv la apariţia unor noi gospodării specializate pe această cultură în nordul ţării. Partea stranie a lucrurilor e însă tocmai faptul că nimic nu indică o asemenea extindere. Conform datelor de care dispunem, la început de an, fabricile aflate în posesia investitorului german aveau contractate circa 15 mii de hectare de sfeclă. “MAGT-Vest” – circa 10 mii, iar întreprinderea poloneză – aproape 6 mii de hectare. În total – peste 30 mii de hectare. În anul 2010, suprafaţa terenurilor pe care s-a cultivat sfeclă de zahăr a constituit circa 24 mii de hectare. Am putea spune că anul acesta s-a produs o extindere de 6-7 mii hectare. Cultivatorii de sfeclă spun însă că din informaţiile pe care le au, nici în nordul, nici în centrul Moldovei nu au auzit să fi apărut noi cultivatori de sfeclă. Dar datele cu care se operează arată că totuşi cineva minte. Producătorul polonez are într-adevăr încheiate un şir de contracte cu agricultorii, însă instrumentele cu care se lucrează trezesc o oarecare îngrijorare. Se spune că “Moldova-Zahăr” S.R.L. le oferă ţăranilor circa 800 lei pentru o tonă de sfeclă. Preţul este cu aproape 100 lei mai mare decît cel pe care îl oferă “MAGT-Vest” şi “Sudzucker-Moldova”. Se mai spune că în unele contracte apare şi preţul de 1000 lei per tonă. Este un preţ mult prea exagerat pentru ca acesta să nu influenţeze în cele din urmă preţul zahărului. Ne întrebăm: cît va costa zahărul în toamna anului acesta? Va fi sau nu acest produs accesibil marilor consumatori din interiorul ţării? Va fi sau nu zahărul moldovenesc competitiv pe piaţa externă? Este de acceptat ca noul actor în industria zahărului să-şi găsească nişa pe această dimensiune, însă rămîne de analizat pe cît de corecte şi pe cît de justificate din punct de vedere economic sînt metodele prin care o face.
Dacă ne imaginăm că agentul “Moldova-Zahăr” S.R.L. merge la un cultivator de cartofi şi îi propune 800 sau 1000 lei pentru o tonă de sfeclă, apoi lucrurile se desfăşoară cît de cît în albia corectitudinii. La timpul lor, ceilalţi doi actori au mers şi ei fie la cultivatorul de cartofi, fie la cel de cereale şi le-a propus să-şi schimbe opţiunile. Dar schimbarea, dacă şi s-a produs, ea nu s-a făcut prin efortul singular al agricultorului. Procesatorul a elaborat şi a implementat politici de durată de susţinere a agricultorilor. Prin acordarea de credite, prin livrări de seminţe, fertilizanţi, carburanţi. Creditarea mijloacelor tehnice, inclusiv garantarea acestor credite în instituţiile bancare. Toate acestea luate în ansamblu i-au conferit reorientării gospodăriilor spre cultivarea sfeclei de zahăr o perspectivă absolut clară şi le-au dat ţăranilor garanţia unei relaţii de lungă durată. Preţul pe care îl oferă acum noul actor trebuie să-i atragă pe cultivatori spre Cupcini. Există puţine soluţii pentru actorii care deja operează pe piaţa Moldovei. Prima – să ofere un preţ similar sau unul mai mare. A doua – să mizeze pe înţelepciunea ţăranului.
Prima soluţie duce la falimentarea întreprinderilor. Creşterea preţului la materia primă, precum am spus, va genera creşterea preţului la zahăr, iar acesta riscă să rămînă în depozite. A doua soluţie este mult mai eficientă. Practica arată că cei care oferă preţuri peste cele de piaţă îşi recuperează ulterior banii. Cum? În cazul procesatorilor se manipulează cu procentul de zahăr din sfeclă, cu cantitatea de impurităţi, în general cu cîntarul. |in minte cum, pe timpuri, la o fabrică de vinuri fuseseră găsite nişte mutelcuţe pe care un şmecher le monta undeva într-un loc mai sensibil al cîntarului. Nu zic că s-ar opera şi acum cu mutelca, deşi…:Cert e că banii daţi vor fi luaţi înapoi. Aşa zice înţelepciunea ţăranului. Şi mai zice ea că după ce vor pleca de la, să admitem, fabrica din Glodeni, cine îi va mai primi înapoi cînd nu va mai da nimeni 800 sau 1000 de lei pe tonă?!
În general este greu de înţeles de ce se oferă cu atîta uşurinţă preţuri mai mari? Pentru că “Krajowa Spolka Cukrowa SA Polski Cukier” este intreprindere de stat? Pentru că statul nu prea obişnuieşte să contabilizeze banul? Să nu socoţi banii exact în momentul în care criza umblă cu foarfecele pe lîngă harta Uniunii Europene? Este greu de crezut. Tot aşa cum comportamentul investitorului polonez nu poate fi extins peste tot businessul polonez.
Şi cînd vorbeam de înţelepciunea ţăranului nostru, vroiam să amintesc că fabrica din Cupcini are o istorie a ei care poate oferi destule învăţăminte. Fabrica de zahăr din Cupcini, raionul Edineţ, şi-a sistat activitatea de producţie în septembrie 2009, după ce proprietarul său – investitorul rus “Marr Sugar” – a falimentat.. Întreprinderea avea 500 de angajaţi şi asigura circa 70 la sută din încasările în bugetul oraşului Cupcini. Un alt investitor, Mamedov, nu s-a reţinut nici el prea mult la fabrică. Şi unul, şi altul au neglijat bunul comportament în afacerile legate de proiectul respectiv. Şi unul, şi altul au încercat să asigure întreprinderea cu materie primă prin atragerea cultivatorilor în mreaja preţurilor mari. Pe termen scurt, proiectul a fost unul aparent reuşit. Pe termen lung însă, au fost două proiecte falimentare. Constatăm unele asemănări şi de data aceasta. Constatăm şi încercăm să găsim răspuns la o întrebare fundamentală: cît va dura proiectul polonez la Cupcini?
