De sfintele sărbători creştine de iarnă, pentru a induce apartamentului o atmosferă festivă şi un aer “cald”, nu este obligatoriu să recurgem neapărat la ornamente specifice Crăciunului. Am avea nevoie doar de cîteva “ingrediente” clasice.
Ne-am putea pregăti de sărbătoare mai din timp înaintea Crăciunului şi am putea păstra această atmosferă şi după trecerea lui, pe întreaga durată a sezonului rece.
Cum? Conturînd un decor cald şi primitor cu ajutorul unor elemente imbatabile! Primul ar fi şemineul. Dacă aveţi deja unul, este perfect! Dacă nu,:poate vă organizaţi pentru la anul şi achiziţionaţi unul, mai ales că oferta este bogată şi puteţi găsi un model electric care să poată fi montat şi într-un living de apartament. Alegeţi un cămin a cărui parte ornamentală să permită şi expunerea unor obiecte decorative, în felul acesta, îi puteţi amplifica efectul prin amplasarea unor sfeşnice şic sau a unor fotografii puse în rame elegante.
Al doilea ingredient responsabil cu atmosfera de sărbătoare sînt lumînările. Puteţi alege unele cu modele decorative elaborate sau simple, monocromatice, de diverse forme şi dimensiuni. Pentru un efect maxim, aşezaţi-le grupate pe un platou decorativ sau pe o tavă, pe masă sau direct pe jos lîngă şemineu.
Al treilea element necesar pentru un living “de sezon” îl reprezintă textilele cu iz de iarnă: pernuţe decorative, draperii grele, pături pufoase şi tapiţerii călduroase.
Orientaţi-vă către materiale bogate de tip catifea, brocart sau tafta. Acestea vor îmbrăca încăperea şi o vor îmbogăţi cu texturi şi paternuri.






