Ce mai faceţi, domnilor ţărani?
Faci alte greşeli, fiule...
Petru Lucinschi (vreţi credeţi-mă, nu vreţi – voia dumneavoastră) este un om înţelept. A fi înţelept însă nu înseamnă a fi şi descurcăreţ în viaţă. Te-or întrece nătărăii, de ai fi cu stea în frunte. Îl ţin minte pe unul dintre înţelepţii satului meu, moş Luţă Gheorghişteanu. Castele n-a avut, dar Ion Creangă a fost!
Gîndind judicios încă de tînăr, el s-a scăpat odată cu vorba în parlament, exprimîndu-se cam aşa: dacă aprobăm Legea lustraţiei, rămînem fără intelectualitate. Cele spuse nu i-au lezat pe intelectuali. Nimeni nu s-a ridicat să spună curat româneşte: “Domnule Lucinschi, cum de-ţi permiţi aşa ceva?!” De zis nu i-au zis, dar nici de iertat nu l-au iertat. Pînă şi acuma, un fost lucrător la “Sputnik” îi tot scoate casa la colaci, spunînd că e omul Moscovei şi, pentru că lui Filat i-i silă de asemenea cameleoni şi nu-şi ascunde dezgustul faţă de dînsul, fostul lucrător la “Sputnik” scrie pe toate gardurile că Filat e omul lui Lucinschi. Prin urmare…
Nu sînt o fire răzbunătoare şi ţin cont că “nu sîntu vremile supt cîrma omului, ce bietul Petrică supt vremi”. M-aş fi apucat eu să caut pagini alese din biografia comunistă a dlui Petrenco dacă acest apologet al istoriografiei sovietice şi-ar fi căutat de treabă, dacă nu s-ar fi ocupat de falsificarea istoriei prin încercarea sa de a-l absolvi pe Antonescu de crimele săvîrşite?
Cu felul său de a fi (lăsător şi iertător), dl Lucinschi a comis, totuşi, o greşală, care îl costă şi ne costă scump pe toţi. El nu s-a pătruns de înţelepciunea depozitată în proverbul: cel pe care nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti.
Alexandru Moşanu… E parcă om cu scaun la cap, care a trăit o viaţă şi ştie cum a trăit-o – ca în dictonul logofătului Miron Costin: “nu sîntu vremile supt cîrma omului, ce bietul Moşanu supt vremi”. Ar trebui să fie om la locul lui. Să mai tacă unde se poate, pentru că, pe timpul comuniştilor, nu a fost cheie de biserică. Dar ţi-ai găsit pe cine să mizezi. |inta criticilor furibunde ale istoricului de la Branişte este tocmai cel care i-a întins colacul de salvare: Petru Lucinschi. Îl cităm pe ilustrul transfug: “…liderii Mişcării de eliberare naţională care strigau mai tare “Jos!” aveau misiuni din partea KGB-ului”. El crede că “vina pentru distrugerea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme (ADR) îi aparţine lui Lucinschi…”
Cum s-ar zice, sărmane Bulgăre, iată ce zile ai ajuns dacă ţi-a fost jale de intelectuali alde Moşanu.
Domnul Moşanu a fost unul dintre stîlpii ideologiei comuniste în Moldova. N-a fost un Anton Moraru, dar scriind două cărţi ca să parvină (“Mişcarea muncitorească şi socialistă din România în anii 1907-1914″ şi “Mişcarea socialistă din România. Mijlocul deceniului opt – începutul deceniului zece al sec. XIX”), el a fost mai de ajutor regimului bolşevic decît tovarăşul pion Anton, căci el, Alexandru Constantinovici, era un nebun pe tabla de şah a comunismului.
Dacă am fi adoptat Legea lustraţiei (nu e tîrziu nici acum să facem acest lucru, căci Polonia abia în 2006 a aprobat-o), astăzi dl Moşanu n-ar mai fi aruncat cu săgeţi în Lucinschi; el ar fi fost aruncat peste bordul vieţii sociale şi politice pe cel puţin 10 ani şi ar fi stat acum la un capăt al podului ce leagă Braniştea de Ştefăneşti, parafrazîndu-l pe generalul Cernota “Я доктор наук, я жрать хочу!”
Pe unii dintre dumneavoastră ar putea să vă mire: de ce România mizează pe satrapii regimului sovietic? – De loc să nu vă mire, pentru că în România numărul lor pe metru pătrat e mai mare decît în Moldova şi corb la corb nu scoate ochii. Ş-apoi lichelismul e profesie. Precum e cea de cizmar. Şi de ce să cheltuiască statul român bani în plus pentru a pregăti alte cadre calificate dacă i se oferă cu generozitate cele pospăite de ruşi? Numai că aici pericolu-i mare: lichelele ar putea primi două salarii: unul, de la SRI, altul, de la “ФСБ”.
