Vedem şi ne permitem să contemplăm cu pretenţii de analiză doar virful aisbergului, acum, la răscrucea anilor, cînd, tradiţional, se fac bilanţuri, se oferă premii, se elaborează planuri de perspectivă şi dau în floare visurile de mărire. Mai ales pentru că 2012 este an olimpic şi la marele, strălucitorul bal polisportiv de rezonanţă mondială din vară de la Londra (27 iulie – 12 august) se vor bate pînă la ultima picătură de energie pentru medalii şi bani, glorie, dreptul de a intra în istorie, toate vedetele lumii, inclusiv ale noastre, pe care le putem număra şi pe degetele unei singure mîini, conform performanţelor înregistrate în 2011, dar pe care, totuşi, le avem şi asta contează în ultima instanţă.
Deci, prin optica propusă, să urmărim ce am obţinut, ţinînd cont de maxima că adevărata valoare a lucrurilor se cunoaşte doar în comparaţie.
Faptul că dinamovistul Veaceslav Gojan (56 kg) a cucerit titlul de campion european la box pentru prima oară în întreaga istorie a sportului moldovenesc este demn, fără exagerare, de un panegiric. Lăsăm, însă, superlativele ce le merită pentru o altă dată şi raportăm performanţa în plan european. Cu această medalie cucerită, pugilistul din Grimăncăuţi este la bursa valorilor primul pe continent şi asta-i deja bine. Nu însă foarte bine, pentru că încă nu are în buzunar biletul olimpic de acreditare. Dacă îl va obţine, vom ţine atunci pumnii strînşi pentru el şi la Londra, aşa cum am făcut-o la Beijing, în urmă cu patru ani, cînd a salvat onoarea sportivă a întregii delegaţii moldoveneşti, obţinînd singura ei medalie.
Pentru coechipierul Vasile Belous (69 kg) este cazul deja să rezervăm bilete la gala olimpică. Şi-a asigurat calificarea la ea prin acel loc 5 de la Mondialele de la Baku. A fost la o diferenţă de un singur punct de o medalie, fapt ce ar fi fost, de asemenea, o premieră în boxul autohton. “Asigurarea participării la Olimpiadă măcar cu un singu boxer – acesta a fost scopul suprem al anului. L-am atins. Acum, vă spun sincer, mă gîndesc la modul cel mai serios şi la obţinerea unei medalii, fiindcă postura de turist nu mi-a plăcut niciodată. Mai mult decît atît. Chiar m-a enervat”, a declarat pentru MOLDPRES antrenorul performerului, Petru Caduc.
Rămînem pe unda pionieratului cu aurul cucerit la Kazan de halterofilul Oleg Sîrghi (56 kg), lucru nemaiîntîlnit pînă la aceste Europene. Farmecul victoriei repurtate – este adevărat – păleşte puţin dacă privim clasamentul mondial al rezultatelor. El este adumbrit şi de eşecul de la Mondiale al lotului naţional, care a ratat “la mustaţă” cele patru calificări la Olimpiadă. Dar fiindcă nu-i rău fără bine, iată o veste difuzată recent de Federaţia Internaţională de Haltere, în care se spune că opt participanţi la Mondiale vor fi suspendaţi pentru dopaj. Să vedem cine-s şi la tema halterelor s-ar putea întîmpla să revenim în timpul cel mai apropiat.
Premieră este şi obţinerea a două medalii la Europenele de la Istanbul şi Mondialele de la Paris la judo de către Sergiu Toma (81 kg). Aşa ceva nu a mai fost. Acreditarea la turneul olimpic de la Londra – este adevărat – încă nu o are, dar se află pe locul 13 în clasamentul mondial. Eliminăm din acest top un rus şi un german, fiindcă dreptul de a participa la Jocurile Olimpice are doar un singur reprezentant al unei ţări şi iese locul 11. Acum important este ca pînă la finele Europenelor din anul curent Sergiu Toma să nu cadă în top mai jos de poziţia a 22-a, care-i oferă biletul olimpic de acreditare.
Noi însă visăm cu ochii deschişi şi la o medalie olimpică la judo. Pentru aceasta ar fi bine ca Sergiu să figureze în clasamentul mondial în ajunul Olimpiadei, cel puţin, pe locul 8, fapt ce i-ar oferi o tragere la sorţi mai favorabilă la startul turneului de la Londra. Oricum, personal, mi-am procurat deja bilet la concursul categoriei sale. Sper să fie un semn bun.
Cu ce am mai putea pretinde să intrăm în societatea selectă a sportului mondial, conform rezultatelor înregistrate, cele 130 de medalii cucerite de solii noştri, de asemenea în premieră, în 2011? S-ar putea întîmpla să fie admisă acolo Zalina Marghieva cu ciocanul ei, care este aruncat tot mai departe şi mai departe cu o regularitate de metronom.
Iată ascensiunea ei cu începere de la ediţia precedentă a Jocurilor Olimpice. 64,20 metri în cea mai bună încercare şi locul 37. În 2009, la Mondialele de la Berlin, locul 26 cu indicele 66,70 metri. În 2010, locul 5 la Campionatul European de la Barcelona, cu o aruncare la 70,83 metri. Anul trecut, s-a clasat pe locul 8 la Mondialele de la Daegu, cu 70,27 metri şi a devenit campioană mondială universitară la Shenzhen, cu rezultatul 72,93. Insuflă optimism suficient acest urcuş.
Trei medalii au cucerit la Campionatul European de seniori de la Dortmund din anul trecut reprezentanţii luptelor libere, dar nimeni dintre ei nu s-a calificat încă la Jocurile Olimpice din vara anului curent şi faptul ca atare menţine o situaţie, o atmosferă încordată atît pentru posesorii lor, Ludmila Cristea (55 kg), Natalia Budu (51 kg), Nicolae Cebanu (96 kg), cît şi pentru liderii conducerii federaţiei, staff-ul tehnic al lotului naţional. Valoarea distincţiilor obţinute nu este pusă la îndoială de nimeni. Ele constituie repere importante, dar ştacheta ridicată la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) de Serghei Mureico, care a devenit medaliat cu bronz, trebuie să fie odată şi odată cel puţin atinsă, dacă nu chiar depăşită.
În fond, dacă facem abstracţie de încă două premiere sportive consemnate anul trecut – aurul şahistei Diana Baciu (18 ani) şi bronzul Tatianei Osoianu la Europenele de judo Under-23, evenimente ce, trebuie să remarcăm, se produc la distanţe apreciabile de ani, deocamdată, în sportul autohton – acestea-s, succint, adevăratele performanţe înregistrate în 2011 din totalul de 130 de medalii. Valorile autentice, ca şi aurul, adevăratele personalităţi se găsesc într-un număr mai redus.
Puţin paradoxal în cazul nostru este doar faptul că seria de performanţe remarcabile înregistrate a avut loc într-o situaţie politică care a lăsat de dorit să fie mai stabilă, benefică întregii societăţi, că pentru certificatele de boală a fost plătită anul trecut o sumă imensă de bani – circa 600 milioane de lei (!, meditaţi puţin asupra ei), că absolut deloc nu ne putem lăuda la capitolul construcţii de arene sportive. Nici în 2011, nici în cele două decenii de independenţă. Şi asta deja este mai trist pentru întreaga naţiune.
Ion Robu
Moldpress
