Democraţia va triumfa şi îşi va recăpăta semnificaţia enunţată de etimologia elenă a termenului: la plebiscit poporul va fi întrebat dacă vrea şi el ca deputaţii să aleagă preşedintele ţării cu numărul minim de voturi suficiente. În nenumăratele sondaje de opinii, poporul şi-a tot exprimat dorinţa de a-şi alege şeful statului fără intermediari, dar această voinţă este considerată insuficient de europeană şi modernă de către smîntîna societăţii şi de către partenerii noştri externi, care ne dau lecţii de democraţie de la distanţe suficient de mari pentru ca profesorii să nu suporte consecinţele eventualelor eşecuri. La celălalt capăt al continentului, francezii îşi aleg prin vot general preşedintele şi nimeni nu-i scoate din categoria europenilor.  În Moldova însă, consideră experţii în democraţie, alegerea vlădicii de către opincă este considerată riscantă, deoarece conţine pericolul alunecării în autoritarism. Faptul că republica parlamentară dintre 2001 şi 2009 n-a reuşit să devină un panaceu contra autoritarismului este neglijat cu o insistenţă demnă de cauze mai utile. Paradoxalul nostru popor atît de explicit în sondaje a boicotat un referendum care îi oferea ceea ce vroia. Pentru că de fapt nu vrea? Pentru că nu ştie ce vrea? Pentru că nu vrea să ştie ce să vrea?

Ideea cu plebiscitul a împărţit, cică, opinia publică în două tabere. Zic cică, pentru că această opinie este de mult împărţită şi comentează în mod contrastant orice – alegerile, legile, bugetul, împuşcăturile unor tipi care şi-au pierdut pe o clipă cumpătul şi au apăsat pe trăgaci. Mă tem că în curînd pînă şi buletinele meteo vor avea tentă politică şi vînturile dinspre est vor fi salutate de unii şi blamate de alţii ca filoruse, şi invers, cele din vest vor fi iubite de unii şi iubite de alţii. De fapt, din această divizare a părţii active a societăţii provine şi încrîncenarea cu care cei care ajung la putere se ţin de ea.  Dacă ar exista un consens al elitelor politice în problemele strategice principale şi succesiunea la putere nu ar fi însoţită de anularea aproape a tuturor deciziilor luate de predecesori, mecanismul ar funcţiona normal ca în ţările aşezate stabil pe hartă.  La noi însă nu se succede politica liberală cu politica statului social, ci pur şi simplu toată lumea e concediată din toate funcţiile, pe alocuri cu plasarea la răcoare a unor inşi doar pentru a-i speria niţel pe alţii, ca să nu fie prea recalcitranţi.:

În aceste condiţii, poate că au dreptate cei care afirmă că referendumul este un tertip al AIE pentru a-şi prelungi menţinerea la putere.  Numai că demascarea este cam inutilă: nu este nici primul tertip utilizat în politica mondială şi nici ultimul. Iar pe de altă parte, actuala guvernare, cu toate metehnele ei,  a menţinut ţara pe linia de plutire în condiţiile unei crize globale care clatină vîrtos nişte ambarcaţiuni cu mult mai impunătoare. Că putea fi mai bine nu înseamnă că alţii ar fi făcut mai bine. Opoziţia este volubilă şi patetică, critică tot ce mişcă şi răsuflă în mediile puterii, de parcă nici usturoi n-a mîncat şi nici cel mai mare val de emigraţie economică din Moldova nu s-a pornit pe vremea cînd PCRM conducea paradisul terestru moldovenesc pe care îl evocă acum cu melancolie nostalgică.

Iar poporul…:Poporul a reformulat celebra fabulă despre vulpe şi cioară. Cică stă cioara pe ram cu caşcavalul în cioc. Vulpea o întreabă: “Ai să participi la referendum? Cioara tace. “Hai spune, ai să participi?”. Cioara zice “Da”, scapă caşcavalul, vulpea fuge cu el, în timp ce cioara se întreabă filozofic: ” Şi dacă răspundeam “Nu”, ce se schimba?”