În timp ce restul lumii se gîndeşte ce are de făcut contra armei nucleare iraniene sau pentru ea, moldovenii joacă hora reflecţiei şi analizei în jurul noţiunii de referendum. O horă pe cît de spectaculoasă din punct de vedere coregrafic, pe atît de estetizantă prin inutilitatea ei. Referendumul pus la cale de alianţa de guvernare este ca şi oricare lucru din lume în general şi din politica plaiului în particular pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Cu perspectiva transformării mumei în ciumă şi viceversa, susţinută de varii pilde din istoria recentă, precum şi din cea antică, integrată şi integră. Afirmaţia demascatoare cum că plebiscitul vizează doar perpetuarea la putere a actualilor, rostită cu indignare de lup moralist de foştii, este corectă, dar la fel de corectă ca şi dreptul hîrbului de a rîde de oala spartă. Aşa e în politică, cei de la putere vor să rămînă acolo, iar care nu – vor să ajungă. Toate celelalte componente ale politicii sînt simple (sau sofisticate) ornamente. A te supăra pe o coaliţie de guvernămînt pentru că vrea să rămînă la guvernare este ca şi cum te-ai supăra pe portarul unei echipe de fotbal pentru că nu lasă mingea să intre în plasă.
Opoziţia însă îşi interpretează partitura patetică invocînd tradiţionala jale faţă de poporul oropsit. Oximoronicul partid anticapitalist condus de capitalişti nu-şi schimbă refrenul pentru că mai sînt destul de multe urechile care se lasă încîntate de el. Fostul lider creştin democrat încearcă să revină la regia protestelor de stradă, întrerupînd prematur o pauză apolitică ce se părea să-i fi fost mai benefică de era şi mai îndelungată. Prea sînt proaspăt gravate în memoria multora piruetele sale politice din ultimul septenal şi prea supăraţi sînt unii pentru extrem de brusca trecere de la radicalism la flexibilitate şi acum din nou la radicalism. Apropo, se aud deja voci care le reproşează succesorilor întru radicalism naţional, anticomunist şi antirus ai lui Roşca – Ghimpu şi Chirtoacă - flexibilizarea valorilor, principiilor, discursurilor şi procedeelor.
Protestele vor continua, probabil, deşi gerurile care se anunţă le-ar putea domoli intensitatea şi suprafaţa. În schimb, vocea fermă a societăţii civile ar putea modela cu mult mai energic comportamentul alianţei de guvernare. Pentru că societatea civilă de la noi e, de fapt, portavocea sponsorilor occidentali ai democraţiei moldoveneşti. Iar sponsorii sînt alarmaţi nu atît de tratamentul destul de libertin aplicat legislaţiei de către AIE, cît de faptul că legislaţia atît de creativ modelată de trioul prooccidental din fruntea ţării ar putea deveni, la o eventuală răsturnare a raportului de forţe în legislativ, un instrument destul de comod pentru vreo coaliţie oleacă mai puţin prooccidentală şi mai puţin docilă în raport cu organismele internaţionale care ne finanţează modernizarea.
De aceea, referendumul anunţat ca un fel de pai gros de salvare pentru năbădăioasa alianţă integratoare s-a pomenit sub sabia lui Damocle. Purtătorii de voroavă ai Apusului civilizator le dau de înţeles democratizatorilor de pe meleagul oieritic că încă n-au epuizat modalităţile decente de alegere a preşedintelui fără a contorsiona Constituţia pînă la ridiculizarea ei definitivă.
Deocamdată, vocea Apusului s-a dovedit a fi destul de convingătoare. Chiar şi pentru Voronin în 2003, cînd în Memorandumul Kozak apăruseră peste noapte nişte litere în plus. Nu prea se văd motive să-i slăbească acum forţa de convingere.
