Celebritatea poate creşte riscul de a deceda la o vîrstă tînără pentru vedetele rock şi pop, însă teoria potrivit căreia acest risc ar fi cel mai ridicat în jurul vîrstei de 27 de ani – cea la care a murit şi cîntăreaţa Amy Winehouse, în vara acestui an – este falsă, potrivit unui studiu recent.
Acest studiu a fost publicat în British Medical Journal (BMJ).
Decedată în luna iulie din cauza unui consum masiv de alcool după o perioadă de abstinenţă, cîntăreaţa britanică Amy Winehouse, supranumită “diva trash a muzicii soul”, a intrat în miticul şi macabrul “Club 27″, după Jim Morrison, Janis Joplin, Brian Jones, Jimi Hendrix şi Kurt Cobain, care au murit la vîrsta de 27 de ani.
O echipă de statisticieni din domeniul sănătăţii, coordonată de Adrian Barnett, de la Universitatea tehnologică Queensland din Australia, a infirmat teoria existenţei unei “vîrste blestemate”.
Aceşti cercetători au analizat date referitoare la 1.046 de muzicieni care au avut cel puţin un material discografic ajuns pe prima poziţie în topul vînzărilor de albume din Marea Britanie între 1956 şi 2007: primul a fost Frank Sinatra (“Songs for Swinging Lovers!”) şi ultima a fost Leona Lewis (“Spirit”).
În această perioadă, 71 de muzicieni au decedat – 7% din eşantionul analizat.
Cercetătorii nu au observat un vîrf al mortalităţii la vîrsta de 27 de ani, dar au constatat că muzicienii se confruntă cu un risc de deces prematur care este de două sau chiar trei ori mai mare decît restul populaţiei din Marea Britanie.
“Celebritatea poate creşte riscul de deces la muzicieni, însă riscul nu se limitează la vîrsta de 27 de ani”, au anunţat cercetătorii, care consideră că “este puţin probabil ca renumitul <Club 27> să fie un fenomen real”.
Ei au subliniat, totodată, faptul că Jimi Hendrix, Janis Joplin şi Jim Morrison nu au avut niciodată un album ajuns pe primul loc în topul vînzărilor din Marea Britanie şi ca urmare nu au fost incluşi în acest studiu.
Decesul cîntăreţei Amy Winehouse a relansat fascinaţia pentru “Club 27″, favorizînd explicaţia potrivit căreia muzicienii devin adeseori celebri imediat după împlinirea vîrstei de 20 de ani, iar comportamentele lor riscante ating punctul culminant după alţi patru sau cinci ani. O altă explicaţie ar fi aceea că muzicienii, aflaţi în căutarea “nemuririi” artistice, adoptă în mod inconştient mai multe riscuri sau chiar se sinucid, pentru a intra în elita rockerilor dispăruţi.
