Îmi cer scuze din capul locului dacă încercarea mea de a accentua şi de a releva s-a transformat, pe parcurs, în repetări sîcîitoare.

• O bună parte din poeţii noştri sînt un produs al interdicţiilor impuse de regimul sovietic. Sînt creaturile cenzurii impuse de comunişti.

• Ei nu deveneau niciodată  poeţi dacă în Moldova Sovietică nu era interzis să se vorbească oficial de scriitori ca Mircea Dinescu, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Lucian Avramescu, Adrian Păunescu… Era ca şi cum ai pomeni numele necuratului în Sfînta biserică.

• Toţi vorbeau în particular: ai citit “La lilieci” de Marin Sorescu? – Da, am citit. E o carte mare. Însă nimeni n-avea dreptul să-l acuze pe poetul Ionel Vîzdoagă de la Chişinău că liliecii din poeziile sale sînt furaţi de la Sorescu. Pentru că, de pomeneai numele lui Sorescu, oficialii o făceau pe prostul, strîngeau din umeri: Oare cine o mai fi şi acesta? Prima dată aud de el. Şi Ionel Vîzdoagă îşi continua copiatul din poeţii români fără să bindisească. Copiii cenzurii sovietice şi ai Cortinei de Fier de la Prut ridicau onorarii pe degeaba, îşi procurau apartamente şi maşini peste rînd. Pe spatele poeţilor români.

• Totuşi în bibliotecile din Moldova puteai găsi noile cărţi de versuri ale poeţilor români. Aveai dreptul să le citeşti, să te edifici în materie de literatură română. – N-aveai dreptul să spui în public şi să scrii în gazetă că l-ai  citit pe Mircea Dinescu!

• Dacă  românii nu erau  oficializaţi, poeţii noştri se hrăneau cu idei şi cu imagini înnegrit-au multe pagini de la Bucureşti. Toţi vedeau, toţi ştiau (ca la Marquez în Cronica unei morţi anunţate) că lirica moldovenească e alcătuită din cărţi-pastişe. Şi CC-ul ştia de asta (că la donosuri sîntem buni specialişti, dar cum să spui că cineva a copiat din Alexandru sau din Stănescu dacă pentru comuniştii moldoveni ei nici în neant nu figurau? Dl Vasile Stati, pe atunci responsabil de cultură în organele statului, se lovea de cîte un gorun românesc, vedea că-i gorun, dar trebuia să-i zică stejar moldovenesc. Toţi ştiau că poetul cutare îl plagiază pe Blaga sau pe Stănescu, dar numele celor doi era tabu, nu existau. Şi copiatul cu hurta din literatura română era considerat muncă inspirată întru propăşirea literaturii sovietice moldoveneşti – originală şi integră prin integritatea ei.

• În prezent, Everesturile poeziei sovietice moldoveneşti s-au resorbat,  transformîndu-se în depresiunea de lîngă Marea Moartă. Nimeni nu ştie de ei. Nici la noi, nici în România. Aproape că nu se mai copie…

De ce nu se mai copie? – Pentru că numai proştii de ruşi plăteau onorarii grase pentru cărţi copiate.