Chicu, după ședința cu liderii statului: AIPA a procesat primele dosare pentru alocarea celor 1500 de lei/hectar pentru agricultori

AIPA a procesat primele dosare pentru alocarea celor 1500 de lei/hectar pentru agricultorii care au avut pierderi din cauza secetei. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul Ion Chicu, în briefingul săptămânal … Read More

ALEXANDRU OLEINIC: „ÎN CALITATE DE DEPUTAT INDEPENDENT, MĂ STRĂDUI SĂ FIU CÂT MAI EFICIENT ȘI SĂ-MI REALIZEZ MANDATUL DIN PLIN”

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul independent, Alexandru Oleinic a vorbit despre sesiunea de primăvară, despre inițiativele cu care a venit pentru alegătorii din circumscripția unde a fost … Read More

Corneliu Furculiță: A fost cea mai dificilă sesiune din activitatea mea parlamentară, și cred că va rămâne în istoria țării drept una complicată

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlament, Corneliu Furculiță, spune că sesiunea legislativă ce s-a încheiat a fost cea mai „complicată din istoria” instituției statului, dar la fel de complicată este … Read More

Adoptat în Parlament, la propunerea lui Alexandr Oleinic. O Comisie specială va elabora Programul național de irigare a terenurilor agricole

La propunerea deputatului Alexandr Oleinic o Comisie specială va elabora un Program național de irigare a terenurilor agricole. Parlamentul a adoptat Hotărârea cu privire la constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea … Read More