Prispele casei pe Google Maps

E impresionant să intri uneori de Google Maps și să-ți vezi casa fotografiată de la o înălțime nemăsurat de mare cu toate cîte le are ea în jurul ei. Acum cîțiva ani o regăseam cu gereu printre alte acoperișuri, pentru că ardezia a căpătat culoarea pămîntului și toate în jur se perdeau într-un cenușiu interminabil. Într-un alt an, însă, lipit de casă, pe aceeași hartă găsită de mine, a apărt garajul. În alt an – o seră cît caroseria unui camion. Și asta m-a făcut să înțeleg că hărțile asea sînt împrospătate de la un an la altul sau poate un pic mai rar.
Am căutat și satul meu de baștinîă pe Google Maps. La scară mică e încă neobservat de desenatorii de hărți, dar nu am nici un fel de pretenții că, atunci cînd pe hartă apare Iașul și Bolgradul, Bîrladul, Odesa sau Sulina pe vîrful de ac pe care ar putea să fie satul meu apare o o picătură roșie lîngă care, nu știu de ce, scrie Bar Magiks Live. Nu, satul meu nu se numește Bar Magiks Live. Îmi dau seama că e un local cu bere și vodkă, unul născut probabil de timpuri un pic mai recente. Privesc Parisul de la aceeași înălțime și harta face loc pentru doar două înscrieri: Saint Denis și Versailles. Turnul Eiffeal apar un pic mai tîrziu, chiar dacă acesta ar fi putut să zgirîie cu lancea lui burta aparatului de zbor din care s-au făcut pozele.
Fac zoom, cum zice nepoata mea, și de sub picătura de sînge apare numele satului meu: Baurci Moldoveni. Noi nu avem laureați ai premiului Nobel și nu am tipărit prima Biblie. Noi nu avem un Zid al Plîngerii și nu am inventat calendarul. E simplu de tot: e satul în care au trăit părinții mei și alți, mulți alți părinți. Și dacă-au plîns, au plîns pe prispe. Și dacă s-au auzit rugăciuni, le-au citit dintre tîmple.
Patinez cu ochil peste harta de pe ecran și descoper că în satul meu sînt trei biserici. Biserica Baptistă, Biserica Sfînta Muceniță Parascheva și Biserica Baurci Moldoveni. De ultima nu am auzit niciodată. Harta îmi spue că ar fi undeva unde altă dată se afla terenul sportiv al școlii. Din cîte știu, acum e o mică plantație de zmeură. Altă dată, săpam gropi pentru a pune în picioare un panou de baschet, iar din griopi scoteam oseminte. Un pic gălbui de pe care pămîntul se lua ușor ca de pe oglindă. Nu am auzit niciodată ca o biserică să poarte numele satului. Și niciodată nu am văzut-o.
Într-o parte a satului harta păstrează deja de ani buni un dreptughi albăstrui și păstrează demult numele acestei pete de apă: Iazul lui Gogu. Ceea ce știu e că Gogu nu mai e demult. Și că, de fapt, iazul acesta nu a fost iaz, ci o băltoacă ca să se bălăcească rațele și nu a fost iazul lui Gogu. Pe Gogu îl țin minte bine. Părinții i-au ridicat o casă la margine de sat în care s-au născut copii și care a stat nevăruită multă, multă vreme. Se întîmpla să scape mai un pic mai multă băutură și atunci bătea toba într-un lighean ca să audă tot satul. Iar acum e un iaz care îi poartă numnele. Pe Google Maps. Dacă intră cineva din Paris, de la Londra, din Tokio sau din Los Angeles pe Google Maps și caută satul meu, ce poate afla? Că e un sat cu trei biserici, cu barul Magiks Live pe uindeva în centru localității și cu un iaz care de mulți, mulți ani îi poartă numele lui Gogu.
Despre taică-meu cărui i-au plesnit vinele curățind viile pe dealuri, despre învățătorul de geografie care a ars cărțile romanești ca să scape de moarte, despre bunelul meu care și-a schimbat numele de familie din Krasnovski în Polișcanu tot ca să scape de moarte, despre Semion Olteanu îngropat în 1945 într-o grădină din Warșovia, despre, despre, despre…
Știu că hărțile nu preau au treabă cu multe din astea. Și mai știu că nici nu prea e loc pentru a le scrie pe toate. Dar de ce e atîta loc pentru barul din sat și pentru un iaz care nu e neapărat să perpetuieze un nume?
Intru pe Google Maps, deslușesc pe ici-acolo niște case acoperite cu stuf și știu bine că, știu foarte bine că sub streașina lor încă se mai vopsesc niște prispe.
Constantin OLTEANU