Ca atunci cînd ținem ochi în pămînt, să putem vedea cerul

Strada 31 August 1989 este cea mai exacta expresie a stării în care se află astăzi limba romană în Republica Moldova. O stradă pe care se ară asfaltul odată pe an, o stradă care afișează poze false cu ceruri înseninate sau ploi ajunse într-un sfîrșit peste case și oameni. Poze fără rame. Poze care, cu pînza lor copie cu destul talent conturul gropilor de ieri, de acum un an, de acum un deceniu. De cînd ne știm. Copii aduși de părinți cu mașina pînă sub geamurile liceului Gheorghe Asachi calcă și ei în băltoacele străzii fără să-i întrebe cine sînt ei și in ce limbă vorbesc.
Înainte de istoricul august se numea strada Kiev. Nu știu dacă avea ceva Kievul cu casele de aici. Sau cu oamenii din casele astea. Ceea ce poate fi e că, întorși cu fața spre începutul ei, ne-am pomeni cu fața spre Kiev. Și acum, tot cu fața spre Kiev sîntem, dar e redenumită în strada 31 august.
Primul ziar tipărit cu caractere latine în Moldova nu s-a făcut pe strada asta. Pe strada asta el doar a murit. Primul număr al ziarului Literatura și arta, ziar care a intrat între tîmplele noastre prin cutia poștală de la poartă sau lăsat între două scînduri ale unui gard pe care nu l-am mai reparat nici pînă azi s-a făcut pe strada 31 august numită Kiev atunci. Va muri probabil pe o altă stradă. Primul număr al revistei Săptămîna, cea cu care au crescut generații îmbrăcate azi în albastrul costum de forță al guivernărilor, s-a făcut pe strada 31 august. Va muri probabil pe o altă stradă. Sau poate nu. Va trăi, probabil pe o altă stradă. Casa presei, o clădire în care s-au fumat toate țigările combinatului de tutun din Chișinău și în care dormeam pe scaune ca să scriem și noaptea la o mașină de dactelografiat reparată de evreul de la etajul trei, tot pe strada 31 august era, chair dacă pe plicurile trimise pe la redacții scriam strada Pușkin… Mai tîrziu, un pic mai tîrziu s-a văzut bine, cît se poate de bine că tot pe 31 august era.
Afară toamna pătrunde în frunze și le omoară cu galbena acuarelă a eternului pictor. Noi facem poze pe fundalul unui cimitir care ne picură-n singe siropuri romanțate. Și vine ziua în care peste gropile străzii 31 august se vor așterne galbenele evantaie ale toamnei. Dincolo de ele însă, vor rămîne aceleași gropi. Pentru anul care va veni sau pentru anii care vin. Pentru limba romană.
Știu că se amenință cu o licitație după care vor veni excavatoare și mașini cu asfalt. Această eternă licitație la care se așteaptă să vină de undeva prețul cel mic. Mereu prețul cel mic. Mereu pentru strada asta în care s-a împlinit o dorință. Să vorbim cuvinte pe care să le poată-n țelege și mamele noastre.
Pe strada asta făcută din umede oglinzi. Ca atunci cînd ținem ochi în pămînt, să putem vedea cerul.
Constantin OLTEANU