Vă mulțumesc mult-mult, dragii mei

Mesajul maestrului Eugen Doga la câţiva paşi de pragul Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”

 

Azi, când toată lumea e lovită de COVID-19 și luptă cu această epidemie necruțătoare, când mii de oameni mor, un singur lucru care nu moare este spiritul uman, crezământul, forța de rezistență și dragostea de viață.

 

Prezența compozitorului-academician Eugen Doga la Centrul Municipal de Reabilitare Medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghelul Mihail” a fost o onoare, însă a trezit multă îngrijorare în mijlocul celor care l-au observat printre pacienţi. Abia mai târziu am aflat că e un răspuns la invitaţia medicilor pentru a  întări cu probe clare starea de sănătate a Domniei Sale . O zi, două, sau poate două săptămâni. Acasă a lăsat un pian şi multe pagini, care, la atingerea  mâiinii,  trebuie să  vibreze.   În prag de externare, Domnia Sa a dorit să vorbească despre oamenii Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”. Cu modestie, însă un nume pe care l-a rostit necontenit este cel al  domnului director Mihai Ciobanu. Şi asta pentru că, în calitatea sa pe care o are  –  ”de ocrotitor al dorinţei  de viaţă pe care o trăim cu toţii, dl Mihai Ciobanu se identifică perfect cu tot ce înseamnă această entitate medicală”, – a menționat maestrul.

„Vezi că e o chestie, pentru mine, extraordinară, această boală, pentru că eu îmi dau seama că unde mă prinde, acolo mă-ntinde. Am stat în viaţa mea în multe spitale din Uniunea Sovietică, pentru că e vorba şi de timp pe care nu-l prea am, şi boala parcă se sperie când vede că se iau măsuri. Cât am stat în Centrul Municipal de Reabilitare Medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”, am avut posibilitatea să fac cunoştinţă cu mai multe peroane. Am dispus de suficient timp să citesc chiar şi cartea care este scrisă de domnul director Mihai Ciobanu, ceea ce e m-a făcut să ştiu mute lucruri pe care eu nu le cunoşteam din istoria acestui Spital. Lucruri pe care nu le-am ştiut, dar care trebuie  duse în timp. Chiar faptul că Biserica ”Sfântul Arhanghel Mihail”, distrusă,  cândva şi care acum se reface, e un lucru extraordinar de bun. Vedeţi, nu doar biserica s-a distrus. S-au distrus multe lucruri şi a trebuit să se reînceapă de la temelie şi eu cred că domnul Mihai Ciobanu este şi sufletul acestui spital. Eu ştiu că sunt pur şi simplu funcţionari care vin la serviciu şi îşi fac datoria  pe durata orelor de muncă, dar, domnul Ciobanu  aduce aici când vine bunătatea pe care trebuie să o împartă tuturor. În primul rând, colectivului cu care lucrează. Dumnealui reprezintă un colectiv pe care l-a creat şi l-a organizat. Anume Domnia Sa. Vă daţi seama, că au trecut douăzeci de ani şi e vorba de generaţii şi generaţii de medici,  angajaţi.

M-am bucurat nespus că sunt mulţi tineri. Şi asta e foarte bine. Noi tot timpul aşteptăm această primăvară, mugurii care pornesc, această înflorire. Eu cred că societatea umană nu este altceva. Este aceeaşi natură care are toamnă, iarnă, vară şi primăvară. Tinerii sunt primăvara acestui colectiv pe care îi văd aici.

În cadrul Centrului Municipal de Reabilitare Medicală în care am fost internat, sigur, eu am venit cu problemele mele, cu acest COVID crâncen . O boală care, la propriu-zis zis nu e greu de suferit, dar, uite „coada ei”. Mi-a afectat memoria, mi-a afectat plămânii…Însă, grație și prin efortul medicilor, a dispărut această problemă legată de plămâni, am început să respir normal… Covid-ul ista, vedeţi, e specialist la plămâni, la picioare şi la cap. Deci, el ştie unde bate. Mă duc de aici liniştit, pentru că aveam o problemă la plămâni, însă, datele arată că  e totul în regulă. Acum rămâne să ies afară şi să respir cu toată setea şi dragostea de viață.

Este o boală pe care abia o desluşim, dar care trebuie să cedeze în faţa doctorilor. Aici, în cadrul Spitalului Clinic Municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail” lucrează doctori buni, profesioniști, spre deosebire de multele încercări de a o trata undeva afară, inclusiv de amatori care fac ce le trăsneşte în cap. Văd aici un colectiv în pare parte feminină  e o  continuare a lucrurilor şi  sentimentelor sfinte pentru noi, care tot de genul feminin sunt: sănătate, dragoste, viaţă…  Aici toate sunt la feminin. Deci, acest colectiv este, desigur, acea expresie a vitalităţii. Eu aş  putea enunța foarte multe nume, pe care le-am cunoscut aici, însă, nu vreau să pun  dragostea cuiva,  dăruirea cuiva într-o ordine anume pe care o decid eu. Nu e corect. Şi apoi, dacă cumva scap pe cineva? Şi chiar dacă aş face-o, admitem, oricum nu aş avea dreptate, pentru că normal să cauţi diferenţi, când parcă-ş născute toate de-o mamă. Ele seamănă nespus de mult la caracter, la bunătate, la sentimentul care le aduc aici zi de zi. Dumnealor nu vin la serviciu pur și simplu, ele vin cu daruri, cu bunătate şi cu inima care le ţine. Domniile Sale, alături de toţi ceilalţi, au fost un mare suport pentru mine.

Acum voi pleca acasă, dar, nu aşa simplu, nu poţi afirma: „Uite, m-am externat şi am pus punct”. Eu, în genere, cu punctul nu prea prietenesc. Mie nu-mi place punctul nicăieri, nici în scris, nici în viaţă. După punct nu urmează nimic. De aceea, eu aleg mereu o propoziţie deschisă sau multe puncte.

Pentru a reveni, mă refer la înțelegerea pe care mi-o doresc şi care o am în managementul Spitalului, în special dl Mihai Ciobanu, să apelez la dumnealor ca să nu umblu cu ”băjbâitul”, ci să merg corect pe  recomandările medicinei.  Nu ştiu, voi veni sau nu voi veni, dar sprenţa este o chestie grozavă. Spiritul pe care îl urmez întotdeauna, aşa cum el este toată sursa mea de creaţie. Spiritul acesta completat cu bunătate din afară este o mare-mare minune şi este un privilegiu greu de măsurat.

Ceea ce am şă ştiu e că aici după gardul Spitalului, după aceste ziduri, stau prietenii mei, stau oameii care au făcut şi care fac bine. Mulţi vin aici şi mulţi ajung în ghearele morţi şi uite – se  izbuteşte în multe cazuri să fie readuşi la viaţă. Cu dragostea pe care o arată medicii, cu cunoştinţele pe are le au. Şi mai văd aici tot meritul dlui director, și consider că e această libertate în care lucrează  medicii, personalul medical. Mă refer la comportament, la relaţia dintre ei, la implicarea pe care o arată. Exact ca într-o familie. Eu nu am simţit că sunt pacient, eu am sesizat că sunt parte a acestei comunităţi. Pînă la urmă, desigur, cineva are grijă să  nu existe asemenea baraje, asemenea  diferenţe de abordare.

Bucuria mea, cea împlinită, va fi nu doar că eu ies din Spital, refăcut, pus pe picioare. Bucuria mea va fi atunci când şi medicii vor scăpa de această urgie.

Vă doresc multă sănătate, onorate dle director Mihai Ciobanu, mult stimați medici, asistenți medicali și întregii comunități care activează aici, chiar şi femeilor care mătură sub ciupicii noştri şi au grijă  să ne simţim ca acasă.

Vă mulţumesc mult-mult, dragii mei.