După 23 martie, se termină o criză și începe alta

După idee, ceva ar trebui să se întîmple după 23 martie. Guvernul, cel plenipotențiar, n-a prea funcționat cu toate motoarele,  ci doar a ținut situația la foc încet, prin urmare, apar și primele premise constituționale de a dizolva parlamentul. Asta în cazul în care, pînă pe 23, nu se va vota, cîine-cîinește, un guvern, haideți să-i zicem ”de salvgardare parlamentară”.   Nu excludem că va urma o tergiversare forțată,  gen parlamentul are dreptul să voteze un guvern, iar Maia Sandu are dreptul să nu valideze acest guvern. Și? Și toți într-o veselie, rînd pe rînd, vor merge la Curtea Constituțională după dreptate, dar Domnica Manole nu-i poate satisface pe toți acei care nu pot citi, cu atît mai mult  nu pot înțelege o Constituție. Care are  doar 30 de pagini.

Haideți, ce facem că e timpul?!

”Președinția nu operează cu ultimatumuri”, aceasta este precizarea făcută de Sorina Ștefîrța, purtătoarea de cuvînt a președintei Maia Sandu, referindu-se la termenul limită dat de către Igor Dodon șefei statului privind înaintarea candidaturii Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministră, ultimatum care, de altfel, a și expirat. „Președinția nu operează cu ultimatumuri, iar doamna Sandu va organiza între timp consultări cu societatea civilă, ceea ce a făcut și urmează să mai facă”, a spus Sorina Stefîrța.

Care timp, cetățenii decid!

Între timp, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat că nu ia decizia finală privind alegerile anticipate, ci aceasta o vor face cetățenii, dacă se va ajunge pînă la acest proces. Totodată, șeful statului consideră că, în baza hotărîrilor luate anterior de Curtea Constituțională, există șanse ca actualul Legislativ să fie dizolvat după data de 23 martie și să fie stabilite alegeri parlamentare anticipate. ”Există decizii precedente ale Curții Constituționale care spun că acest termen de 3 luni cu Guvern interimar e condiție suficientă pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. E greu să spun dacă această Curte Constituțională va menține această regulă sau dacă va dori să schimbe interpretarea. Trebuie să vedem ce va spune.”

Criza are imunitate

„Dacă admitem că nu se întîmplă nimic pînă pe 23 martie, Maia Sandu, ca să pregătească decretul de dizolvare a Parlamentului și să numească data alegerilor, trebuie să se adreseze la CC în prealabil cu motivarea: de ce consideră că trebuie dizolvat Parlamentul? Atunci CC va pune întrebări simple: ați încercat să identificați candidatura unui prim-ministru? Nu exclud că CC va spune că nu sînt întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului și va veni cu un aviz negativ”, a precizat la temă analistul politic Pavel Midrigan.
Iar deputatul Dinu Plîngău consideră că ceea ce ar putea să se întîmple cu adevărat după data de 23 martie, la trei luni de la demisia Guvernului Chicu, va fi o aprofundare a crizei politice și transformarea ei într-un blocaj constituțional.

Întîi vaccinarea, apoi votarea

Un cuvînt de spus a avut și președintele fracțiunii parlamentare PSRM Corneliu Furculiță, care îndeamnă întreaga clasă politică să chibzuiască bine asupra oportunității desfășurării alegerilor parlamentare anticipate în condițiile situației pandemice critice. ”Îmbolnăvirile și decesele oamenilor dragi nouă în așa caz vor fi pe responsabilitatea actorilor politici care vor declanșa aceste alegeri. Și nu vor fi indulgențe nici pentru învingători în cursa electorală, nici pentru perdanți. Mandatele obținute vor fi pe contul sănătății cetățenilor noștri și nu cred să aibă cineva nevoie de așa mandat”, a spus el. Amintim că, anterior, Igor Dodon a propus pentru început asigurarea vaccinării împotriva coronavirusului pentru o treime din populație, iar apoi revenirea la subiectul alegerilor anticipate.

Telefon am din banii mei

Igor Dodon o acuză pe Maia Sandu de lansarea unui nou fals și îi cere să dezmintă informația. Reacția vine după ce Sandu a declarat că ex-președintele și-a cumpărat telefon din banii publici. „Pentru a acoperi eșecurile în activitatea instituției prezidențiale, dar și scandalurile în lanț legate de echipa milionarilor cu companii offshore de la Președinție, și achizițiile de flori și covoare pentru șeful statului, doamna Maia Sandu lansează minciuni în spațiul public legate de predecesorul său. Una dintre minciunile recente este despre un telefon mobil, care ar fi fost procurat de instituția prezidențială pentru fostul șef al statului.”

Nici Filat nu merită Ordinul Republicii

După ce i-a retras Ordinul Republicii ex-liderului PDM Vlad Plahotniuc, Maia Sandu admite că acest lucru ar putea să se întîmple și în cazul fostului premier Vlad Filat. Maia Sandu a spus că, la moment, colegii de la Președinție lucrează la acest subiect, însă deocamdată nu cunoaște cînd ar putea fi retras ordinul. „O să-mi spună colegii care cercetează. Pe situația lui Plahotniuc a fost încălcată procedura și, respectiv, acesta a fost motivul legal prin care am putut să-i retrag acest ordin. Motivul este clar pentru toți: e un om care a comis tot felul de ilegalități și a instaurat dictatura în țară. Acum, e ciudat că justiția moldovenească i-a întors ordinul lui Filat. Era clar: dacă omul a fost condamnat, asta ar trebui să însemne automat, dar este și calea cea mai legală pentru retragerea ordinului. Dacă ești găsit vinovat de acte de corupție, atunci sigur nu mai poți deține nici un ordin. Deci, iarăși, e un semn de întrebare față de justiția moldovenească, care a fost, iată, foarte generoasă și i-a întors ordinul. Nouă la Președinție ne revine doar sarcina de a preciza dacă a fost cu încălcare oferit acest ordin și am rugat oamenii care lucrează în direcția respectivă să analizeze modul în care i-a fost oferit”, a spus Maia Sandu. Amintim că Vlad Filat a fost decorat cu Ordinul Republicii, în decembrie 2013, de către preşedintele Nicolae Timofti, cel care în 2014 i-a oferit această distincţie și lui Vlad Plahotniuc.