Purtătoarea de cuvînt: ”Îmi pare rău, nu vă pot ajuta cu nimic!”

 

Zilele trecute, un cetățean din Israel căuta datele de contact ale revistei noastre, ”Săptămîna”. A încercat să le găsească prin intermediul Serviciului de presă al președinției, la distinsa doamnă purtătoare de cuvînt Sorina Ștefîrță, de curînd numită în funcția de consilier al președintelui Republicii Moldova pentru comunicare publică. La întrebarea cetățeanului din Ierusalim ”Cum aș putea lua legătura cu cineva de la ziarul ”Săptămîna”?”, doamna Ștefîrță a răspuns cu: ”Nu știu dacă mai apare acest ziar, nu știu nici un telefon de la această redacție și, în general, nu vă pot ajuta cu nimic.” Cam ciudată atitudine din partea unui demnitar responsabil de a ști toate aceste chițibușuri, s-ar părea neimportante, dar care, pînă la urmă,  fac obiectul salariului ridicat. Probabil.

Distinsă doamnă Ștefîrță, în cazul în care aveți nevoie de un model de răspuns la obiect, noi vi-l oferim cu cea mai mare amabilitate. Revista ”Săptămîna” apare de circa 30 de ani cu regularitate calendaristică, în fiecare  vineri, într-un volum de 16 pagini. Este unicul ziar-magazin care încă mai apare în Republica Moldova. Redacția dispune de telefoane, de site, închiriază spații în Casa Presei, astfel contribuind cu un ban și la bugetul Cancelariei de Stat. Asta așa, ca să știți, în cazul în care Vă mai întreabă cineva despre presa din Republica Moldova.

Spuneți-le curat și adecvat că este unicul ziar-magazin care ajunge acolo unde nu adie prielnic WiFi-ul, dar unde tot trăiesc niște oameni, care-și vorbesc unul altuia la gard sau la fîntînă. Probabil și ei au votat schimbarea, inclusiv a corpului de consilieri prezidențiali. Acolo unde viețuiesc niște profesori îmbătrîniți, niște felceri pensionați și niște săteni cu puțin smalț rămas necariat, cărora la sigur nu le ajung lei de Corvalol, iar noi îi vrem conectați la iPhoane. Deocamdată, ei se mulțumesc cu ”Săptămîna”, lîngă caldul lemnului de frasin din soba oarecum primitivă, dar frumos dată cu var, locul visat de mai toți acei pe care îi numim ”diaspora”, subînțelegînd prin acest cuvînt, de multe ori, salvarea.

Faceți, distinsă doamnă, un exercițiu de memorie și amintiți-vă ce înseamnă apariția  și răspîndirea unui ziar național în zilele noastre, cînd presa scrisă este pur și simplu gîtuită, la propriu, nu la figurat. Amintiți-vă că este meseria căreia v-ați dedicat cu devotament, pînă la afurisire, în minte și în suflet. Decenii în șir ați scris hectare de ziare și nu v-ați limitat la trei fraze în cruce, fie și înălțătoare, pe un FB aproximativ ca sursă.  Merită să spunem că ați fost un exemplu de inteligență și hărnicie gazetărească, ați școlit tineri flămînzi de jurnalistică, cînd colo, constatăm cu amărăciune profesională că, între timp, Vi s-a șters un file, file-ul despre existența unicului ziar cu acoperire  națională, care,  cu scîrț, dar ajunge în cutia poștală, pe acest meleag valah și pruto-nistrean.

Am deschis o pagină a Dvs., în care precizați filozofic despre un eveniment festiv: ”Cine știe cunoaște…” Adevăr grăiați!