Neinfecțioși în decurs de 24 de ore!

Tratarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 cu un nou medicament antiviral, MK-4482/EIDD-2801 sau Molnupiravir, inhibă complet transmiterea virusului în decurs de 24 de ore, au descoperit cercetătorii de la Institutul pentru Științie Biomedicale de la Universitatea de Stat din Georgia, SUA.

Întreruperea transmiterii comunitare a virusului SARS-CoV-2 pînă la vaccinarea în masă este crucială pentru gestionarea pandemiei actuale și a consecințelor catastrofice ale COVID-19. De asemenea, avînd în vedere că medicamentul poate fi administrat pe cale orală, tratamentul poate începe cît mai devreme pentru a inhiba progresul formelor severe de boală, pentru a scurta faza contagioasă și pentru a opri rapid focarele locale.

Cercetătorii au infectat dihorii domestici cu SARS-CoV-2 și au început tratamentul cu MK-4482/EIDD-2801 atunci cînd animalele au început să împrăștie virusul prin nas. Atunci cînd cercetătorii au depozitat animalele infectate tratate și cele netratate în aceleași cuști, niciunul dintre contacți nu s-a infectat. Dacă aceste rezultate vor putea fi transferate la oameni, bolnavii de COVID-19 tratați cu acest medicament ar putea deveni neinfecțioși în decurs de 24 de ore de la începerea tratamentului.