Ambasada SUA privind Stadionul Republican

Aseară a fost difuzat un comunicat de presă al ambasadei SUA  la Chișinău. Iată conținutul acestuia: 

„Statele Unite regretă și critică adoptarea de astăzi a legislației de abrogare a Legii nr. 151 din 2018, ce autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite pentru construirea unui nou Complex al Ambasadei. Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului, scrie în comunicat.

„Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova, mai punctează Ambasada SUA.
Statele Unite sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă Ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale și revitalizând economia Chișinăului. În acest context, a fost plasată o scurtă prezentare video privind impactul pozitiv al unei noi Ambasade.
„După cum am spus în mod constant, orice nouă construcție pe acest teren va respecta semnificația lui culturală și istorică. Îndemnăm autoritățile Republicii Moldova să regândească acest pas și să-și onoreze obligațiunile asumate în urma negocierilor, așa se încheie comunicatul de presă.