Mă iubeşti sau nu pe mine?

În vara acestui an, am făcut cunoştinţă cu un băiat, care m-a fascinat cu privirea sa. M-am îndrăgostit de el în clipa în care, pe neașteptate, mi-a furat un sărut. Dormeam cînd el venise la mine. Cînd l-am văzut, nu m-am emoţionat nici un pic, pentru că mai era un băiat cu el. La un moment dat, băiatul ne lăsă în doi. Mare mi-a fost mirarea cînd se apropiase de mine şi mă apucă uşor de umeri şi mă privi în ochi. Eram într-o situaţie de nedescris, dar totuşi l-am întrebat: „Ce s-a întîmplat, de ce mă priveşti aşa?”. Nu spuse nimic, doar începu să mă sărute. În acel moment nu mai ştiam ce se-i cu mine. Ştiu doar că toată noaptea nu am mai închis un ochi, și mai ştiu că nu-mi puteam veni în fire. Astfel se îndesiră întîlnirile noastre, ne-am certat de multe ori, dar numai din cauza vecinilor şi prietenilor mei, toţi ne invidiază. Vreau să-i spun următoarele: „Dacă mă iubeşti aşa cum te iubesc şi eu, să nu crezi vorbelor. Îmi lipseşti foarte mult. Am nevoie de tine, de zîmbetul tău, ştii asta? Dar ce folos, tu eşti departe, deşi eşti mereu lîngă mine, în inima mea, în sufletul meu. Suflet care mă doare nespus de tare. Suflet din care se revarsă toate aceste cuvinte. Chiar dacă la tine în sat tu îţi petreci serile îmbrăţişînd alte fete şi şoptindu-le cuvinte de dragoste, să ştii că asta nu prea mă supără. Vreau doar să ştiu un singur lucru de la tine, dacă mă iubeşti sau nu pe mine?”.

Corina, 18 ani