Veacelsav Platon: Întreaga fraudă bancară a fost coordonată de un „serîi kardinal”. Acesta nu este nici Iaralov, nici Candu

Dosarul furtul miliardului este aproape de finalizare, iar în scurt timp urmează și arestări. Totodată, în spatele fraudei bancare ar sta o eminență cenușie, numele căreia ar fi cunoscut procurorilor. Declarațiile au fost făcute de omul de afaceri Veaceslav Platon, în cadrul emisiunii Politica, de la tv8.

„În acest moment putem constata că dosarul furtul miliardului este practic finalizat. Procuratura a deconspirta întreaga schemă, până la cele mai mici detalii. A fost stabilit rolul fiecărui personaj implicat în această schemă, cine și ce acțiuni făcea, ce însărcinări îndeplinea. A fost deconspirat chiar și acel serîi kardinal (n.r. eminență cenușie) care a inventat toate schemele și care coordona tot procesul”, a declarat Veaceslav Platon.

Omul de afaceri a renunțat la declarațiile pe care le făcuse anterior, imediat după eliberarea din penitenciar, că această eminență cenușie ar fi Andria Candu, însă nici nu a putut da un nume: „Nu este nici Serghei Iaralov, nici Andrian Candu, nu îi pot da numele, dar procurorii îl cunosc”, a precizat Platon.

Acesta spune că a scos concluzia privind finalizarea dosarului din întrebările care i se pun și din cunoștințele pe care le are în domeniul bancar: „Până la colaborarea cu procurorii, timp de 4 ani am desfășurat propria anchetă”.

Mai mult, Platon se declară sigur de faptul că în scurt timp vor urma și rețineri ale unor persoane cu nume cunoscute, implicate în frauda bancară, fără a oferi mai multe detalii.

În cadrul unei conferințe susținute pe 18 mai, Procurorul General a declarat că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea imediată din SUA, pentru a fi tras la răspundere în Moldova.

Ulterior, în luna mai, Procurorul General declara că furtul miliardului în 2014 s-a desfășurat în 4 etape, cu implicarea unui număr mare de șefi de instituții responsabile ale statului, ai Băncii Naționale, din cadrul ministerelor, până la nivel de Guvern și Legislativ, iar pregătirile au început încă în 2009.

În septembrie, avocatul Igor Popa declara că Vlad Plahotniuc ar intenționa să vină în Moldova până la sfârșitul anului, susținând că acesta s-ar afla în continuare în SUA, iar peste câteva zile, Procuratura Generală deja anunța că a expediat autorităților competente ale Turciei o cerere prin care solicita extrădarea fostului lider PD, iar la 22 octombrie, PG a expediat cereri similare și către autoritățile din Cipru și din Arabia Saudită.

Abia la mijlocul lunii noiembrie, autoritățile competente ale Turciei au comunicat Procuraturii Generale că Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul lor și că ar fi părăsit țara la data de 4 octombrie 2020.

Acum 3 zile, omul de afaceri Veaceslav Platon a declarat, pentru UNIMEDIA, că fostul lider al Partidului Democrat, se află, la moment, sub protecția serviciilor secrete turcești.

Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.