Zis și votat! Binele învinge răul, prin urmare, cel care va cîștiga va fi bun

 

Așadar, duminică se vor duela electoral Maia Sandu și Igor Dodon, doi politicieni diferiți, cunoscuți de toată lumea.  Dodon îmbrățișează stînga, Sandu dreapta, un pic centrul, dar mai mult diaspora. Era bine dacă ambii apăreau în vreun spectacol televizat, ca la americani, să arunce cu săbiile, să mai inventeze ceva din mers, dar se vede că încă nu sîntem pregătiți pentru astfel de exprompturi. La început, toți doreau dezbateri, apoi numai unul, după care nici unul, ca, în sfîrșit, unul să vrea pe sticlă. Încîlcită strategie, exact cum e politica noastră în ansamblu.

 

Batrîncea deranjat de faptul că…

 

Reprezentantul legal al lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale, vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Batrîncea, s-a arătat deranjat de faptul că lidera PAS, Maia Sandu, a refuzat în ultimul moment să participe la dezbaterile publice și califică această acțiune drept „un refuz dat cetățenilor”. Declarațiile au fost făcute de către Batrîncea în cadrul unei conferințe de presă, la care s-a anunțat inițial că va participa Igor Dodon.

„Candidatul pretins european și democratic se teme de dezbateri. Atitudinea nu este față de Igor Dodon, ci față de cetățeni. Este mult mai confortabil să atace dur, decît să dea răspuns cetățenilor”, a declarat Batrîncea.

Reprezentantul lui Igor Dodon a amintit că stafful electoral a propus două dezbateri: la televiziunea publică și pe un teren neutru, unde să aibă acces toată mass-media. Inițial, Maia Sandu a acceptat dezbaterea pe teren neutru. Staff-urile celor doi candidați s-au înțeles și asupra locului, zilei și orei desfășurării acestora. Dezbaterea urma să aibă loc la ASEM, miercuri, ora 19:00.

„Oponenții au propus o companie care să asigure asistența tehnică și ne-au dat și costul de 90 de mii de euro. Am spus că această sumă este mare și am căutat altă ofertă, mult mai ieftină. După o pauză de trei zile, fără ca să răspundă la telefon și mesaje, astăzi, Maia Sandu iese la declarații și spune că nu va participa la dezbateri”, a declarat Batrîncea.

Potrivit lui Batrîncea, lidera PAS Maia Sandu a mințit cetățenii atunci cînd a afirmat că a acceptat dezbaterile din respect față de ei, iar refuzul ei înseamnă că nu-i mai respectă pe oameni.

 

 

Aș veni, dar nu am cu cine vorbi

Săptămîna trecută, pe 4 noiembrie, candidatul turului doi Maia Sandu, într-adevăr declara că va merge doar la o singură dezbatere publică cu Igor Dodon, „din respect pentru oameni, care așteaptă răspuns de la cel care 4 ani a primit salariu de președinte”, însă fără rezultate majore.

Ca, pînă la urmă, adică peste o săptămînă, să avem altă strategie. Maia Sandu a respins  dezbaterile care urmau să aibă loc miercuri, 11 noiembrie, ora 19:00. În cadrul unui briefing de presă, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de președinte a declarat că singurele dezbateri pe care le mai poate avea Igor Dodon sînt cele cu procurorii, iar după alegeri ea va insista ca acesta să fie anchetat „pentru toate abuzurile pe care le-a comis”. „Am insistat să avem o dezbatere publică în fața oamenilor pe subiecte de interes național, probleme economice, depășirea crizei sanitare, combaterea corupției și a sărăciei. Dar, ori de cîte ori este chemat să discute probleme serioase, Igor Dodon nu face altceva decît să arunce trei minciuni într-o propoziție. Ori de cîte ori este întrebat cu ce s-a ocupat în ultimii patru ani, el lansează falsuri ca să sperie lumea și să nu-i mai ceară nimeni socoteală», spune doamna. Cu alte cuvinte, ar veni, dar nu are cu cine vorbi.

 

Ce spun băieții și experții

Aproximativ 50 la sută dintre alegătorii care l-au susținut pe Renato Usatîi în turul I al alegerilor prezidențiale își vor da votul pentru Maia Sandu, iar alți 50% – pentru Igor Dodon. Totodată, electoratul care a votat pentru Violeta Ivanov în primul tur al scrutinului îl va susține în mare parte pe Igor Dodon la alegerile de pe 15 noiembrie. Cel puțin așa arată datele Barometrului electoral pentru luna noiembrie, realizat de compania iData cu participarea a 17 experți din țară.

Cei 17 experți au fost rugați să facă pronosticuri cu privire la comportamentul alegătorilor lui Renato Usatîi, dar și ai Violetei Ivanov, în turul II al scrutinului prezidențial, care va avea loc în această duminică.

Experții au fost întrebați pentru cine dintre cei doi candidați – Maia Sandu și Igor Dodon – ar putea vota electoratul care l-a susținut pe Renato Usatîi în primul tur.

 

Maia Sandu rupe gardu

Maia Sandu susține că dacă ajunge în fruntea statului va scoate gardul din jurul Președinției. Potrivit ei, acesta ar fi un semn de apropiere a șefului statului de oameni. „Sînt multe lucruri de schimbat. Da, gardul îl scoatem și aici nu trebuie să faci mare analiză. Trebuie să fie un simbol al apropierii conducătorilor țării de oameni și nu să se ascundă după un gard de doi metri pentru că le este frică de oameni”, a declarat Maia Sandu. De asemenea, Sandu susține că va face o analiză a cheltuielilor Președinției, dacă va ajunge în fotoliul de președinte.

„Noi știm cîte ceva despre bugetul Președinției și eu am spus că o să vin cu un proiect de reducere a cheltuielilor. (…) Am văzut că cheltuielile s-au majorat”, a menționat candidata.

 

Igor Dodon speră să motiveze diaspora cu pînă la cinci mii de euro fiecărui revenit în Patrie

 

Statul ar trebui să ofere pînă la cinci mii de euro cetățenilor de peste hotare pentru a reveni acasă. Propunerea a fost înaintată de candidatul independent Igor Dodon, care speră astfel să motiveze diaspora să se întoarcă la baștină. Despre asta Dodon a anunțat într-un live pe Facebook.

„Eu vreau să propun să mergem pe modelul utilizat de unele state din Europa. De exemplu, în Portugalia, pentru a aduce diaspora acasă, guvernul oferea 5000 de euro pentru un cetățean să se întoarcă acasă. Chiar dacă aducem o mie de oameni acasă, dacă le dăm cîte 4-5 mii de euro, asta sînt 4-5 milioane.”

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *