Proiectul agricol de la Scoreni poate fi luat ca model

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova continuă campania de comunicare „UE pentru Moldova Rurală”, inițiativă menită să reflecte rezultatele și schimbările realizate în zonele rurale cu suportul Uniunii Europene.

Programul de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1), implementat de ODIMM, are drept obiectiv creșterea numărului de afaceri în zonele rurale și încurajează cetățenii țării noastre să revină din străinătate, să inițieze o afacere și să își construiască viitorul în Republica Moldova.

O plantație de viță de vie pe o coastă de deal, cu soare mult și cu rîndurile desenate  perfect, cu struguri buni de cules în miez de toamnă – toate acestea conturează dovada faptului că se poate. Se poate da visului contur real. Doar că este nevoie de  dorință, de implicare, de o bună  comunicare și colaborare între oameni.

Ion Buliga este cel care pășește plin de  mîndrie printre butașii porniți să adune în frunze culorile toamnei, dar care au adunat deja în  struguri   mierea soarelui și aromele pe care le căutăm.

Spune că via este deja în anul al patrulea și privește la strugurele  abia desprins de coardă mulțumit de  cum arată bobițele și cît de dulci sînt în prag de octombrie. La o estimare prealabilă, se așteaptă  la circa 12 tone de struguri de pe un hectar de plantație, cantitate destul de bună pentru o vie de numai patru ani.

Ion Buliga este beneficiar al programului PARE 1+1, un program care are ca  țintă atragerea remitențelor în economie. Banii pe care Ion Buliga i-a cîștigat  în anii în care a lucrat peste hotare au fost investiți într-o splendidă plantație de viță de vie de  aproape cinci hectare și o livadă de pruni, însă partea bună a lucrurilor e că, aplicînd în cadrul programului PARE 1+1, statul a venit  cu un suport egal cu investiția declarată  de  Ion Buliga. Datorită programului PARE 1+1, a cumpărat tehnica necesară pentru a-și dezvolta afacerea agricolă.

Potrivit antreprenorului, despre program a aflat în anul 2018, a analizat criteriile de eligibilitate la care corespundea în totalitate și a depus dosarul. „Am început să investesc în afacerea mea încă din anul 2016, iar peste doi ani am avut cheltuieli de aproximativ 500 de mii de lei și, datorită suportului european, mi-au fost restituiți jumătate din bani, adică 250 000 de lei, pe care, la fel, i-am investit în vie. Sînt foarte mulțumit”, spune antreprenorul.

 

Prunele  –  prima roadă   din această livadă tînără – le-a vîndut încă  în vara acestui an, însă strugurii sînt în plină fază de recoltare. Spune că investițiile în această afacere vor continua, pentru că  e nevoie de irigare și de un depozit frigorific care ar adăuga valoare producției.   A plecat în căutarea unui loc de muncă încă în anul 1998. A muncit, a adunat niște bani, dar nu a putut prinde rădăcini acolo. Nu, ”baștină”, ”aici m-am născut”, aici îmi sînt copiii” –  toate acestea nu sînt simple cuvinte. Ele te fac să revii, să-ţi cauți rostul aici și să le dai din încrederea ta un pic de încredere  altor oameni. Pentru că și în plantația de viță de vie, și în livadă  au venit să lucreze oameni. Oameni care nu prea aveau un alt loc de muncă. Acum au.

Vorbește cu plăcere despre deschiderea pe care o arată  reprezentanții ODIMM atunci cînd vii cu o idee care merită sprijin și le spune  celor care îl ascultă că esențial e să te apuci de ceea ce poți face și care îți este pe placul inimii tale.

Nu acceptă  ca  proiectul pe care îl înfăptuiește să fie numit ”Istorie de succes”. Mai bine zis, încă nu acceptă. Pentru că, zice el, proiectul e în plină derulare, iar istoria sa are încă multe pagini nescrise.

 

 

Una din prioritățile parteneriatului UE-Moldova în zonele rurale este dezvoltarea antreprenoriatului rural de succes, prin susținerea sectorului ÎMM-urilor și crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale. Uniunea Europeana, cu suportul de implementare din partea Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, contribuie la dezvoltarea micilor afaceri, în special în zonele rurale, și în constituirea unei infrastructuri de suport în afaceri în regiuni.

”SĂPTĂMÎNA”