Trei deputați din Parlament, infectați cu Covid-19

Un deputat din fracțiunea Partidului Socialiștilor și alți doi parlamentari din grupul Pro-Moldova au fost diagnosticați cu Covid-19. Informația a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de către șefa adjunctă a Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului, Elena Căpățînă.

„Avem infectați, la moment, un deputat PSRM și doi deputați ai Grupului parlamentar Pro-Moldova, care au anunțat Secretariatul Parlamentului”, a menționat, pentru UNIMEDIA, Elena Căpățînă.

Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a confirmat,că el a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus.

Pandemia de coronavirus nu m-a ocolit nici pe mine. De câteva zile, sunt autoizolat și primesc tratamentul recomandat de medici. În linii generale, sunt bine, zilnic în discuții cu colegii de partid. Sper că în scurt timp, cu ajutorul Lui Dumnezeu, voi reveni la activitatea în regim obișnuit, gata pentru munca spre o nouă victorie în alegerile prezidențiale. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis urări de sănătate. În același timp, mă rog lui Dumnezeu să ne ajute pe toți să scăpăm cât mai curând de această pandemie. Sănătate tuturor”, a menționat acesta, pe pagina sa de Facebook.