Ion Chicu: După prezidențiale, voi întreprinde acțiuni ce au drept scop dizolvarea Parlamentului actual

Prim-ministrul Ion Chicu spune că va face tot posibil ca după alegerile prezidențiale va face tot posibilul ca să declanșeze alegeri parlamentare anticipate. Potrivit prim-ministrului, componența actuală a Legislativului este una care generează haos și multe probleme.

 „Nu sunt specialist în tehnologii politice și tratez situațiile din punct de vedere administrativ și legal. Am o înțelegere a faptului ce poate și trebuie să întreprindă Guvernul în asemenea condiții. Imediat după alegerile din noiembrie, voi întreprinde acțiuni ce au drept scop dizolvarea Parlamentului actual. Desigur, acest obiectiv nu poate fi atins doar prin acțiunile Prim-ministrului. Dar, în măsura în care eu înțeleg lucrurile și situația în care se află țara, orice zi în plus a acestui Legislativ, înseamnă nevoi și probleme pentru oameni și țară”, a declarat Chicu într-un interviu pentru Tribuna.

Premierul afirmă că actualii deputați vin cu recomandări greșite, ce sunt în detrimentul societății.

„De fapt, procesul democratic presupune compromis, chiar și atunci când crezi că ai 100% dreptate. Iar politicienii nu se aud unii pe alții și prezintă un exemplu urât de dezbinare socială. Nimeni dintre ei nu e deținătorul adevărului absolut. Cred că e cazul să își amintească că au o sarcină comună – să contribuie la scoaterea țării din criză cu pierderi minime. Accept și consider utile polemicile axate pe identificarea celor mai bune soluții. Polemicile politice din acest an nu sunt axate pe identificarea soluțiilor. E un conflict radicalist între grupările politice cu scopul de a impresiona și amăgi oamenii. Pentru a părea generoși, vin numai cu propuneri de a împarți bani, fără să urmărească dacă sunt. Dacă urmăm „sfaturile” lor, ajungem curând să nu avem bani pentru medicamente și alte necesități pentru tratarea epidemiei, pentru salarii și pensii”, a precizat acesta.

Chicu punctează actualii deputați sunt egoiști, iar acest fapt nu duce la dezvoltarea societății.