Pe Ștefan cel Mare, pe alocuri e dambă, nu dîmb

 

 

La prima vedere, aduce a nițică reclamă: prea nu știu cum bate la ochi viteza cu care se  mișcă lucrurile în ultima vreme, mai exact spus, din vară încoace: iată, poftim de vă convingeți, noi facem treabă, săpăm și pavăm pe cel puțin o sută de adrese! La o adică, ce atîta încrîncenare: se lucrează, nu poți zice că nu. Și cam de ce s-ar ascunde ăștia care lucrează? Primăria municipiului Chișinău a lansat o nouă hartă online, astfel că cetățenii pot urmări în timp real unde se intervine pe străzile din capitală, unde în teren se află autospecialele  Î.M. Regia „Exdrupo”, ale Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, ale  Î.M. Regia „Autosalubritate” şi ale S.A. „Apă-Canal Chişinău”. Pe care au fost instalate sisteme GPS.

 

”Astfel, oricine este interesat,poate vedea cîte autospeciale lucrează pe teren şi în ce perioade de timp, cîte staționează la acea oră sau de la care întreprindere sînt”, a declarat edilul capitalei. Nu știm dacă pe cineva îl interesează pe unde sînt gunoierii, mai degrabă informația le-ar fi utilă șefilor de întreprinderi municipale. Ei ar trebui să știe cu exactitate unde-i badea Grișa cu ZIL-ul, cine și pe unde arde motorina cu tractoarele primăriei.

Deunăzi,  l-am auzit pe un ins (care, pot băga mîna în foc! nu l-a votat pe Ion Ceban la Primărie), cum vorbea de Ceban, la modul cel mai serios, ca de un bun gospodar. Am observat  că era și bine informat, știa totul despre străzile intrate în reparație, despre costul pavajului și calitatea lui. Dar, cunoscîndu-l nu de ieri pe om, nu m-aș mira deloc dacă tot el, mîine, va zice că Ceban nu face nici cît o ceapă digerată, că nici un folos din el la cîrma primăriei, că nu are primăria noroc de un gospodar. Și e om încă în putere, să aibă la vreo 45 de ani.

Ion Ceban, se pare, încearcă să adopte o tactică judicioasă, l-o fi sfătuit cineva:”Hai, dom”le, fă ceva pentru oraș și pentru locuitorii săi, altminteri o pățești cum a pățit  Chirtoacă. Iar Chirtoacă trece peste dîmburile de la stațiile transportului public de pe Ștefan și nu-I tresare nici un mușchiuleț pe față. Procurorii n-au treabă, cu toate că un ditamai dîmb stă semeț chiar în fața procuraturii generale. Acolo e dambă, nu dîmb. Chirtoacă ar trebui să vîndă în regim de urgență sediul partidului (că tot l-a luat pe degeaba) și să cîrpească pîn”la iarnă  strada Ștefan cel Mare, căreia tot Chirtoască i-a adăugat și Sfînt. Mai țineți minte, o tanti, pare-se din România, ridica 3000 de euro leafă pentru controlul calității atunci cînd se asfalta Ștefan. Doamne, Dumnezeule, păzește și ocrotește!

Mofturoșii, în ”spisca” cărora uneori mă regăsesc și eu, rareori cînd sînt mulțumiți, fie și în proporție de 80 la sută. Dacă nu se face, se întreabă  de ce nu se face; dacă se face, de ce anume Pușkin și de ce Bodoni? De ce nu străduța care duce la casa mea?! În asemenea litigii sociologice, egoismul oamenilor e cît se poate de justificat. Fiecare dintre noi vrea mai întîi lîngă casa să-i fie curățel, apoi fudulie în centru. Bine, pînă la urmă, fudulia tot înseamnă ceva. Așa e pretutindeni în lume. Uneori, poate fi imagine de țară, fițe statale. În cazul în care vine vreun arab și se împiedică în plin centrul capitalei, a doua oară nu mai vine. Nici cu bani, nici fără.

Schimbarea la față a celor două mari trotuare din centru e spectaculoasă. Ritmurile demonstrează că în vreo cinci ani se poate de pavat pîn” la Poșta Veche și înapoi. Prin Vatra.

Păcat de «trubele» viceprimarului Сhironda. El a înfipt aceste bare metalice acum vreo jumătate de an (le vedeți cum stau, depozitate cu acuratețe, în imaginea alăturată), ca să ne învețe minte cum trebuie de parcat regulamentar, de fapt, cum nu trebuie de parcat în general. Iar muncitori fără suflet și-au bătut joc de munca omului.  Precum și-au bătut joc și de liniștea celor vreo zece boschetari oploșiți de ani de zile în scuarul Onisifor Ghibu, cel dintre două mari instituții culturale – Muzeul de Artă și Ambasada României. Of,  de s-ar face pe acolo  sărmanul Ghibu…

Așteptam, o lună am tot așteptat, ca viceprimarul să facă rost de  vreo jumătate de căldare de cenușă, să și-o toarne în cap cu regrete, cu spovedaniile de rigoare – mă rog de mă scuzați, iubiți contribuabili, m-au luat pe dinainte căldurile arhitecturale și am cheltuit niște bani publici pe «ugolnik», beton și manoperă. Aș! De unde atîta bun-simț! De unde putea ști omul viceprimar că peste puțin timp  va apărea ideea pavajului ”toujour împrejur”?  Dar banii? Ah, da, banii! Păi, pentru ce existăm noi, contribuabilii?!

Stan LIpcanu