Nu căutaţi adevăruri în declaraţiile de avere ale oamenilor politici

 

Care mai de care interesat de mersul campaniei electorale, întîi de toate trage cu ochiul la declaraţia de avere a candidatului, ia să vedem cît a agonisit omul, de unde apare şi concluzia – îl putem crede pe cuvînt sau e un mincinos de-i sar plombele. Casă are – are, masă are – are, contoare – posibil.

Descoperim însă că unii n-au nimic la sufl et, dar nu-s mincinoşi, ei sînt mărinimoşi, au înstrăinat totul fără a se retrage la vreo mănăstire, doar au trecut averile pe copilaşi şi pe socriţe. O biată soacră de judecător, în vîrstă de circa 80 de ani, cu domiciliul în Chioara Galbenă, acum cinci ani, fi gura în hîrtii în calitate de dezvoltator la Chişinău. Bătrîna ne construia blocuri de locuit, ca să dăm start la programul social Prima Casă. A scris presa. Apoi, judecătorul a dat presa în judecată pentru lezarea demnităţii. Şi, ca să vezi, a cîştigat. Judecătorul a cîştigat. Pe bună dreptate, nu ai de ce te lega, din punct de vedere juridic totul este pus la punct. Tot omul are dreptul să se declare dezvoltator, chiar dacă nu ştie ce-i asta.

Înnebuneşti cînd auzi că un ditamai deputat merge cu maşină scumpă, dar nu-i aparţine, e luată în comodat. A apărut această făţărnicie juridică – comodat se numeşte. Comodat e cînd faci un împrumut pentru o folosinţă curentă sau de durată. De exemplu, te duci la un cumătru, la un vecin, la oricine şi-i ceri maşina ca să te foloseşti un an-doi, că doar oameni sîntem. Da, bineînţeles, frate, ia cheile şi foloseşte-te sănătos. Înainte vreme, de pe la vecini luau chibrituri, sare, grebla, farfurii şi «stopci» la praznic. Tot prin comodat le luau. Cam asta trebuie să înţelegem şi chiar să credem. După care, pe cetăţeanul în cauză (comodatarul cum ar veni) îl vedem ţanţoş la CEC – candidat se cere a fi , hai, votaţi-mă, comodatul cui vă are!

Acum minciuna se spune liber, fără mari emoţii sau roşeaţă pe faţă, cu fruntea sus, plin de importanţă, fără a lăsa privirea în jos.. Ai trîntit-o şi mergi mai departe. Dacă ceva nu-ţi convine, nu ai decît să scrii pe net pînă-ţi crapă vezica. De regulă, aceste declaraţii de avere se scriu de ochii lumii, pentru că aşa cere legea, pentru a avea ce spune în cazul în care de Land Rover-ul tău fi ţos se va apropia vreun farmazon de reporter cu limbrici şi se va interesa de casa ta cochetă. Tu îl vei scana, numindu-l în gînd cu nişte expresii lipsă din dicţionar şi îl vei trimite direct în… declaraţia dumitale de avere, depusă în termen la ANI. ANI este o contoră unde nişte inspectori, din cînd în cînd, se autosesizează sau îi direcţionează cu GPS-ul ierarhic superior, pentru a lua la puricat averile celor care dispun de unele mai mari decît li se cuvine. Deseori, nu puţine averi are şi inspectorul ANI, dar pe ei alţii îi iau la puricat, dacă îi iau. Din declaraţiile ofi ciale de avere poţi pescui cel mult vreo 40 la sută din ceea ce corespunde realităţii.

Acum omul s-a-n-hîtrit, el ştie ce şi cum să scrie, aşa încît să-l lase cu ochii în soare şi pe inspector, cu atît mai mult pe gazetarul cu limbrici. Am văzut într-o declaraţie de avere mii şi mii de euro declaraţi ca ajutor pentru studii. Atît. Cine învaţă, unde, cine dă şi de ce a dat atîta bănărit nu-i treaba voastră, băi sărăntocilor, important este că omul a declarat, ce mai vreţi, el ca şi cum este cu inima împăcată, avocaţii ştiu de ce.

Apropo, zilele acestea, am văzut un candidat care, cică, aduce noroc şi se numeşte Oboroc. Era în faţa unul kebab. Este unicul candidat la funcţia de şef al statului care foloseşte telefon mobil cu butoane şi-i cu pantalonii ridicaţi mai sus de buric.