Cum va fi sărbătorită „Ziua Vinului”, în contextul pandemiei? Organizatorii vin cu precizări

Ziua Națională a Vinului din acest an nu va fi sărbătorită în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), așa cum era marcată tradițional, ținând cont de criza sanitară globală.

Astfel, în PMAN și pe străzile adiacente nu vor fi instalate în acest an standurile producătorilor vinicoli, care în anii trecuți adunau peste 100 000 de mii de oameni  și mii de turiști străini.

Totuși, Ziua Națională a Vinului va fi marcată într-un mod mai deosebit, sub genericul „Eu deVIN sărbătoare”, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. În mediul virtual va fi făcută o trecere în revistă a succeselor înregistrate în cei 19 ani de când este organizată Ziua Vinului și care a propulsat ca această sărbătoarea să devină eveniment celebrat la nivel mondial.

Organizatorii evenimentului îndeamnă cetățenii, oriunde s-ar afla că pot participa la acest eveniment.

În acest an, cea mai reprezentativă sărbătoare a sectorului vitivinicol din țară va face o retrospectivă a celor mai importante momente a celor 19 ani, susțin organizatorii..

Precizăm că, Ziua Vinului va fi sărbătorită în perioada 3-4 octombrie.