Pericolul de inundații persistă. Salvatorii au efectuat lucrări de fortificare a digurilor la Cantemir

Lucrările de fortificație continuă. Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), au efectuat pe tot parcursul zilei de 9 iulie lucrări de fortificare a digurilor de protecție.

La Cantemir, pentru preîntâmpinarea riscului de inundare a stației de pompare a apei, a fost ridicat un baraj cu înălțimea de 1 metru, cu saci de nisip așezați în două rânduri pentru protejarea construcției. Douăzeci de persoane dintre care salvatori, polițiști de frontieră și reprezentanți a autorităților publice locale, au muncit toată noaptea pentru prevenirea riscului.

Lucrările au continiuat și pe parcursul zilei de 10 iulie.

Acțiuni de consolidare a barajelor au avut și în localitatea Ghioltosu. Aici au fost utilizați 300 de saci cu nisip, iar la Gotești salvatorii și autoritățile au astupat o gaură prin care se infiltra apa.

Acțiuni de prevenire a riscului de inundații au avut loc și în satul Leca unde a fost consolidat un dig de protecție de 70 m pentru protecția stației de pompare a apei.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben 08 – 13.07.2020

Situația în continuare va fi strict monitorizată, iar lucrările de fortificare a digurilor vor continua și astăzi, spun reprezentanții IGSU.