Politica moldovenească e admirabilă, dar lipsește cu desăvîrșire

 

 

Copii fac șotii, iar deputații șotii politice. Săptămîna aceasta, deputatul de Hîncești și mărginimi Ștefan Gațcan a parcurs o traiectorie politică încîlcită pînă la non-sens. Putem spune că omul s-a aflat în derivă. L-au cam luat valurile și încă nu-i clar unde l-au ancorat. În trei zile, a fost în trei partide – PSRM-Pro Moldova și iar la PSRM. Nu vrem să accentuăm faptul că dumnealui este ginecolog de meserie, dar s-au pornit bancurile și tot felul de zeflemele, creația politico-populară mereu a fost de actualitate.

Evenimentele halucinante au coincis fericit cu împlinirea a 516 ani de la trecerea în eternitate a marelui domnitor Ștefan cel Mare. Pentru mîrlăniile care au loc în Parlamentul Moldovei, Ștefan cel Mare tăia capul. Acum, în cel mai rău caz, îi taie din salariu. Am văzut-o și pe asta, ieri, Climenko a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Săracul monument.

După toate cele întîmplate, multă lume cu capul pe umeri ar fi bombănit total social-iresponsabil – dă-le-ncolo de alegeri, nu vedeți ce se face, parcă-s la un tîrg de animale, ăsta costa atîta, celălalt mai ieftin, plus-minus jumătăți de milioane.  Cum adică, eu merg la votare, aleg speranța, bunăstarea, morala întruchipată, viitorul copiilor copiilor mei, cînd colo, ăștia se vînd en gros, la organe nu vor.

Albii vindeau negrii și se numea rasism, acuma oligarhii și alți bănoși vînd și cumpără suflete de deputați (ceilalți mulți și blînzi nu prea costă nimic) și asta se numește… cum? Dacă un fotbalist e bun-bun – hai cu el la piața de fotbaliști. Bine, în cazul dat, posibil, e altceva, dar tot pe bani se face, pe o groază de bani. Am condamnat traseismul politic, pe un A4, mare treabă, pînă vineri, pentru că aproape în fiecare vineri un deputat trece în alt cuibar. El nu se mai regăsește în cuibarul natal. Domnul Gațcan, de exemplu, s-a-nervat că autoritatea guvernamentală nu luptă vitejește cu Covid-ul.

Apropo, astăzi e vineri și nu ziceți hop…pînă la știrile de seară. Motivații pot fi multe și temeinice, bunăoară, că nu-i frumos Diacov sau că e crăcănat celălalt, cum îi zice… Lege care să curme curvăreala asta politică nu va fi degrabă, pentru că mulți dintre actualii deputați, pe parcursul anilor și chiar al deceniilor, au trecut de pe un front pe altul, de obicei, din convingeri morale trăite, mînați doar de interesul public și doar de bunul-simț.  (Stan Lipcanu)