Procurorul General a solicitat extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din SUA

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a solicitat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii extrădarea fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova.

Întreg setul de acte și materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate colegilor americani.

Cererea de extrădare are la bază Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova la 16 octombrie 2005, precum și în temeiul principiului reciprocității.

Concomitent, Procuratura Anticorupție a expediat recent autorităților americane o cerere de comisie rogatorie fiind solicitată efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală, inclusiv ce vizează bunurile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul SUA.

În zilele imediat următoare, PCCOCS care investighează o altă cauză penală în privința numitului, urmează să expedieze o cerere de comisie rogatorie autorităților din SUA.

Ambele cereri de comisie rogatorie sunt înaintate în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar.

Anunțul vine la o câteva zile după ce Curtea de Apel a decis menținerea mandatului de arestare emis pe numele lui Vladimir Plahotniuc la data de 22 mai, de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Anterior, CA a amânat de cinci ori examinarea recursului avocaților omului de afaceri.

Amintim că Vlad Plahotniuc este plecat din Republica Moldova aproximativ din ziua când Guvernul Filip și-a anunțat demisia. Potrivit unui comunicat al PD, Vlad Plahotniuc a plecat din Republica Moldova pentu câteva zile, pentru a-și vedea familia, fără a menționa țara destinație. Ulterior, Plahotniuc a scris că „are nevoie de timp pentru a-și securiza familia”.