Premierul ne ascunde capul între umeri

Săptămâna curentă, numărul cazurilor zilnice de Covid-19 va urca și la 500, cel puțin asta a declarat premierul Chicu după ședința cu conducerea de vîrf a țării. Șeful executivului a mai precizat că autoritățile vor dispune alte 2 mii de locuri în mai multe spitale din țară, inclusiv și la Centrul de la Moldexpo.

„Revine pe agenda Covid-19, cu îngrijorare remarcăm de facto valul doi, miercuri, joi, vineri am avut antirecord pe plan mondial, chiar și sâmbata și duminică, pe plan internațional. Explicația a fost la suprafața, a fost nevoie să relaxăm activitățile economice, nu mai putem aplica starea de urgență, de „stai acasă”,pentru că nu mai avem rezerve, și dacă blocăm economia intrăm în altă criză. Trebuie să ne adaptăm la regulile clare definite. Responsabilitatea este a fiecărui cetățean.

Din păcate în această săptămâna vom avea reînoire a acestor recorduri, reluarea activităților economice o să o resimțim și săptămâna aceasta. Putem să avem și 500-600 de cazuri. Pe parcursul săptămânii, vor desfășura încă 2 mii de paturi, inclusiv la centrul de la Moldexpo”, a declarat Chicu.