Despre distanţarea fizică și cea socială

Pentru a evita riscurile contaminării cu COVID-19, trebuie să păstrăm distanţa socială sau fizică? Organizația Mondială a Sănătății susține că distanţa socială nu e ceea ce avem nevoie acum, din contra, trebuie să rămînem conectaţi social în astfel de perioade grele.

Distanţarea socială poate fi şi între clase, diferenţele de trai, evoluţie, social şi distanţa fizică impusă de distanţa de protecţie. E acelaşi lucru, raportat la paza de coronavirus. Aici e o metaforă, trebuie să mergem undeva să discutăm pe larg, susține capii OMS.

OMS transmite că folosim termenul „distanţare socială” greşit. Dimpotrivă, avem nevoie de apropiere socială mai mult decît niciodată, fiindcă ne ajută să rămînem conectaţi, deşi la distanţă.

Așadar, ceea ce trebuie noi să păstrăm este distanţa fizică. „Noi sîntem obişnuiţi să fim apropiaţi, dar ne-am mai şi întîlnit, dar nu ne-am îmbrăţişat, nu ne-am sărutat. A fost ziua mea, nu ne-am sărutat, ne-am făcut numai aşa”, „Am dus lipsa de apropiere, de copii, de persoane apropiate, de interacţiunea cu colegi, cu prieteni. Cred că distanţa socială e mai grea decît aia fizică” sau „E incomparabil. Cea fizică, mi se pare normal, natural, sîntem sociabili, sîntem oameni, n-ai cum altfel. Sîntem obişnuiţi cu canalele online, aşa că într-adevăr, plimbările prin parc, interacţiunea cu prietenii, fizic la terase, restaurante, ne-au lipsit”, spun oamenii.

Deci, este important să rămînem separaţi fizic, dar conectaţi social.