Cad frunzele fără să se fi atins de toamnă

Cad frunzele  și înfloresc crizantemele  în luna iunie. Trec oameni pe trotuare și pașii lor stîrnesc foșnete  tomnatice. Dar nu e toamnă. Am căutat prin  mai multe surse ca să văd ce se întîmplă cu crizantemele  de înfloresc cînd e atît de departe  timpul romanțelor. Se spune că, dacă  diferențele de temperatură dintre zi și noapte sunt foarte mari și dacă noaptea  mercurul cade sub opt grade, crizantemele cred că e toamnă. În vîrful firelor verzi apar  niște nasturi mărunți, care puțin cîte puțin  prind culoare. E anormal.

Dar nu are nimic boala lumii cu  înflorirea crizantemelor.

Nici frunzele care cad nu au nimic cu boala lumii. Ele au boala lor. Cad fără să prindă  culoarea galbenă a toamnelor și trotuarele seamănă cu  studiourile televiziunii naționale într-o scenografie  silită să  aducă a  septembrie  de un tîmplar prost plătit.

Boala lumii e alta, însă oamenii tot ca frunzele cad. Sau ca păsările.

Miercuri s-a întîmplat să o cunosc pe soția lui Valentin. Zice că Valentin a murit ca o pasăre. Repede. Foarte repede.

Valentin mătura trotuarul din fața redacției, dar, de fapt, era fotograf. Lucrase cîndva într-o redacție din Casa Presei. Cînta la chitară, știa limba franceză și făcea montaj  video la un computator  cumpărat cu banii adunați din măturat.

Se mai crede încă, se mai crede că  e josnic să mături trotuarele undeva, într-un oraș. Uneori, am impresia că   chiar și măturătorii născuți măturători au un fel de rușine ieșită pe față.

Valentin nu trebuia să fie  măturător. Dar nu se grăbea să explice nimănui de ce mătură.

A făcut mii de poze ”cu  clasa”  prin școli sau ”cu grupa” prin grădinițe.

De ce scriu? Pentru că e despre un om care ”a murit  ca o pasăre”. Doar că  ar fi de știut dacă păsările mor și ele de inimă.

Constantin OLTEANU