Legea organizaţiilor necomerciale va fi votată în lectură finală

Legea organizaţiilor necomerciale va fi votată în lectură finală, săptămâna aceasta, în cadrul şedinţelor plenare ale Parlamentului. Anunţul a fost făcut de şeful statului, Igor Dodon, după întrevederea cu preşedinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, şi premierul Ion Chicu. Potrivit acestuia, Biroul permanent al Parlamentului se va convoca, miercuri, în şedinţă pentru stabilirea agendei de lucru pentru şedinţele plenare de joi şi vineri.

„Sunt mai multe subiecte importante pe agenda Parlamentului. Pintre cele mai importante este legea pentru susţinerea veteranilor, un proiect ce presupune ca poliţa de asigurare să fie gratută şi majorarea plăţilor sociale pentru văduve. Un alt proiect important este Legea ONG-urilor, despre care s-a discutat foarte mult. S-a găsit consens pentru modificarea unor articole, ceea ce ar permite să minimalizăm riscurile de implicare a forţelor externe în politica internă a Republicii Moldova. Dacă aceste amendamente vor fi susţinute, atunci Legea ONG-urilor va fi votată, cel mai probabil, în această săptămână în lectura a doua, pentru a fi transmisă la promulgare preşedintelui Republicii Moldova”, a specificat Igor Dodon