PDM solicită Guvernului să acorde Premiului Național în acest an medicilor cărora le spune „Mulțumesc!”

 Comunicat de presă

PDM solicită Guvernului să acorde Premiului Național în acest an în exclusivitate lucrătorilor medicali și pedagogilor. Monica Babuc: Nu există nici o datorie mai urgentă, decât datoria de a spune „Mulțumesc!”

Vicepreședintele Parlamentului, Monica Babuc, a vorbit astăzi, în cadrul unui briefing de presă, despre situația epidemiologică din țară, lupta și eroismul de care dau dovadă contra Covid-19 angajații din sistemul medical pe de o parte, dar și cadrele didactice pe de alta.

Monica Babuc a menționat dăruirea cu care cadrele medicale s-au înrolat în lupta cu Covid-19, în condițiile lipsei de informații, a experienței de contracarare a acestui virus și a penuriei de medicamente, echipamente și utilaje necesare. Personalul medical și-a îndeplinit pe deplin datoria chiar și în condițiile în care din cele peste 9000 de persoane infectate cu Covid-19 în Republica Moldova, peste 1700 de cazuri de infectare sunt în rândul angajaților sistemului de sănătate, unii dintre care au decedat în lupta cu pandemia.

Vicepreședintele PDM a tras atenția că adaptabilitatea, inovația și efortul cadrelor didactice, deși sub o altă formă, au fost nu mai puțin importante și trebuie deopotrivă răsplătite. În condițiile lipsei de experiență și a tehnologiilor moderne, împreună și cu suportul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pedagogii au reușit, grație unor eforturi extraordinare, crearea și organizarea unui sistem de învățământ la distanță, care să ofere competențe, aptitudini și finalități educaționale.

De aceea, Fracțiunea PDM propune Guvernului Republicii Moldova, prin derogare de la Regulamentul Hotărârii Guvernului nr. 504 din 30.05.2018 cu privire la Premiul Național, să asigure acordarea Premiului Național pentru anul 2020 în exclusivitate reprezentanților breslei medicilor și pedagogilor. „Nu există nici o datorie mai urgentă, decât datoria de a spune „Mulțumesc”, iar acesta va fi „mulțumescul” tuturor pentru cei care cu riscul vieții lor, fac ca viața semenilor să fie mai bună”, a declarat Monica Babuc.